Skip to main content
Toată lumea își dorește acea iubire cu etichetă premium the one.
Ca și cum am fi osândiți la o singură iubire… și dacă nu o întâlnim, sau dacă o întâlnim dar e imposibilă, atunci un univers întreg se scufundă precum Atlantida.
Am stat de curând până la 2 noaptea pe Netflix, uitându-mă hipnotizată la un serial: The One*.
Ideea e pe cât de simplă, pe atât de machiavelică…
Genetica știe, genetica rezolvă: oameni de știință pun la punct un algoritm super-complicat care, dacă trimiți material genetic, un fir de păr, spre exemplu, îți asigură o împerechere perfectă: găsești iubirea vieții tale.
Iubirea aceea “the one”, cu toate acareturile aferente: senzația de déjà vu, de familiar, de plenitudine, de regăsire, de întoarcere acasă, de „noi singuri pe lume”.
Și sistematic (în film) nu e absolut deloc persoana cu care ai trăit 20 de ani…
Poate fi cineva la capătul lumii, în India, în Africa… it’s genetics with pheromones, baby!
Sigur că vrem să găsim acea persoană, care să fie în mod cert și genetic garantat „iubirea vieții noastre”.
Sigur că asta presupune divorțuri în masă, o schimbare socială profundă… o nouă societate, bazată oarecum pe ideea “fericirea mea și apoi potopul”…
Dar…
Evident că este și un “dar”, altfel n-am discuta subiectul.
Ce te faci cu cei care au primit pe telefon înștiințarea oficială de “împerechere ideală” (nume, prenume, poză, localizare) dar care refuză să își cunoască adevăratul soulmate?
Cei care au făcut deja o alegere eronată și țin de ea cu dinții?
Cei care au rostit o promisiune amăgitoare “până când moartea ne va despărți” și nu vor să se dezică…
Serialul, pe Netflix, este absolut superb.
Imposibil să mă opresc și să mă duc la culcare.
Pentru că în fond… există oare ceva mai important decât iubirea aceea etichetată the one?
Carieră, familie, realizare personală, bla-bla-bla… evident că nu, cică nu există.
Venim pe planeta asta într-un singur scop: experiența iubirii!
Restul e apă de ploaie și masturbare pseudo-intelectuală.
Când ajungi la el, Sf. Petru/Hades te măsoară din ochi, te cântărește la ghici și te întreabă direct, doar din politețe:
– „Cât ai iubit?”
Dar…
Slăbiciunea serialului tocmai asta este: postulatul eronat că am avea dreptul la doar o singură “mare” iubire!
Pentru cineva ca mine, care știe din proprie experiență că Walt Disney este un impostor și că iubirea se conjugă în 1001 de culori diferite… visul unei astfel de “mari iubiri” devine tot atât de tangibil precum Fata Morgana.
O vezi și juri că te așteaptă. Că acolo este…
Dar e doar un miraj.
Iubirea e fluidă, e argint viu, e prestidigitație Houdini.
Pasiunea e val înspumat, e forță vitală, e energie pură… nu încape într-o singură relație.
Mi-a plăcut serialul foarte mult.
Mi-am dorit să aibă dreptate, să fie totul atât de drăgălaș-naiv…
Dar știu intuitiv că nu, nu e!
But then… who am I? just an old soul in the Karma wheel….
Amalia
Credit foto: Netflix