Înțeleptul satului povestește copiilor cuminți, adunați în jurul focului, chiar înainte de a merge la culcare…
A fost odată ca niciodată un cavaler înalt și chipeș, tare curajos.
Pentru regele său, a luptat în mai toate războaiele. Și s-a întors victorios, de fiecare dată.
Într-o seară cu lună plină, urlete de lupi s-au auzit aproape de castel. Erau doi la număr, și îi puteai distinge, după felul în care urlau.
Ba chiar ai fi putut întrezări, ca prin vis, că unul era alb, iar celălalt era negru.
Unul apăra viața și tot ce e frumos în ea, iar celălalt ucidea. Si se luptau unul cu altul, pe viață și pe moarte.
În noaptea aceea, nimeni în castel nu a închis ochii, din cauza lor.
Până ce luna a apus agale și s-a crăpat de ziuă…
Abia atunci s-a făcut o liniște de mormânt, mai lăptoasă și mai adâncă decât zorii îmbrumați.
Unii s-au jurat că văzuseră la spartul zorilor cavalerul cel curajos întorcându-se în castel, ca după război, ostenit, plin de răni și de sânge.
Însă nimeni nu a aflat vreodată de unde venea și ce luptă purtase…
– Și până la urmă, care lup câștigă ? întrebă unul din copii.
– Cel pe care alegi să îl hrănești, răspunse înțeleptul.
Amalia

Ceva de comentat?