Banksy

Ce să mai… vă spun din capul locului, nu de alta, dar ca să scăpăm direct de tensiune.

Uite că se termină februarie și nu ați dat curs invitației mele de a posta ceva pe Nescris…

Păi, cum ne fu vorba?

Eu mă bucur de voi și voi, vă bucurați de blogul acesta mic și drăgălaș, care nu vă vinde nimic, nu vă promite nimic, vă lasă slobozi și fericiți, să zburdați cum vreți voi.

Primul care zice “stai că nu e așa de simplu” îl dezmoștenesc…

Sigur că nu e așa simplu, evident că știam.

Adică voi credeți că v-am invitat să faceți un pas înainte așa, de flori de măr?

Evident că nu, știam din capul locului că e nevoie de ceva curaj, plus un pic de zen, cu un zest de …

Hai, mai bine tac! V-am certat destul, cică!

Anunț oficial: v-a expirat termenul. Până la anu’ pe 10 februarie, postez numai eu! Că mie nu mi-e frică.

Acuma… dacă vă puneți cenușă în cap și regretați sincer și amarnic… mai vedem!

Dar vă avertizez, am o memorie beton: iert repede, dar nu uit nicicând.

Deci, de 1 Martie m-am gândit să vă împărtășesc o pasiune de-a mea, despre care nu prea am ocazia să vorbesc fiindcă e un pic posh-confidențială.

Sunt pasionată de street art.

Graffiti, fresce, ștampile… orice fel de expresie a unei sensibilități care nu se vrea neapărat întemnițată la Luvru.

Ca să înțelegeți mai bine: sunt alergică la muzee.

Nu pot. Pur și simplu.

Prima dată când am vizitat tocmai, Luvrul… m-am îmbolnăvit în mai puțin de o oră.

Am alergat efectiv prin săli ca să ajung să văd Gioconda, fix înainte de a ieși val-vârtej ca să vomit.

Într-un muzeu, oricare/oriunde, mă simt ca la închisoare.

După 30 de minute nu mai văd nimic, nu mai apreciez nimic, sunt panicată „pe viață și pe moarte”.

Soțul meu nu a înțeles niciodată această slăbiciune aproape congenitală și a fost deseori dezamăgit de felul în care ”nu apreciez arta”.

Numai că nu e chiar așa. În timp, noi ne-am perfecționat strategia de vizită a muzeelor ca să nu mai fie nimeni frustrat.

Explic: iubesc arta, sunt pasionată eclectic de o grămadă de artiști, foarte diferiți.

Uneori mai confidențiali, precum pictorul georgian al tabloului meu preferat: Zvonul, a cărui aventură incredibilă am să v-o spun negreșit, într-o zi.

Dar acum nu despre asta e vorba.

Ci despre incapacitatea mea de a admira mai mult de 3-4 opere de artă, în aceeași după-amiază, într-un muzeu. Overdose

Iubesc arta dar nu și muzeele, știu că nu dă bine ce spun, dar asta e…

Și ca să revin la Mărțișorul pe care voiam să vi-l împărtășesc… poate cunoașteți deja operele artistului Banksy…

Și-a început cariera în anii ‘90, dar chiar și în ziua de azi este înconjurat de mister.

Se presupune că ar fi britanic, originar din orașul Bristol.

Se presupune că ar fi născut pe 28 iulie (eu pe 27) deci Leu ca și mine…

Operele sale apar în mod misterios, de la o zi la alta, în orașe diferite, foarte îndepărtate geografic…

Mă rog, apăreau înainte de covid, când se putea călători și nu era couvre-feu.

Și fiecare dintre ele conține acel firicel de umor (british?) acea distorsionare subtilă a realității, care ne face să zâmbim involuntar, în mod extrem de inocent.

Evident, originalele sale autentificate se vând la licitație pe puțin 1 milion EUR/bucata.

Evident, mulți încearcă să organizeze expoziții cu operele sale, însă pe site-ul său, el le afișează în mod foarte zen cu eticheta fake*.

Două dintre ele, la Cluj și la București chiar.

Evident, până și celebra Sothesby a încercat să organizeze o vânzare la licitație a unor opere „etichetate” Banksy, dar el le-a trimis Poliția foarte zen, exact când începea vânzarea… iar Sothesby a dat înapoi, n-a avut de ales.

Nu vă pun aici imagini ale operelor sale – în afară de Lovers – fiindcă plec de la ideea că cei într-adevăr interesați, vor da click aici* pentru a ajunge pe site-ul său ca să vadă în voie.

Însă… voiam să vă povestesc o istorioară absolut delicioasă, care se petrece în octombrie 2013.

Reamintesc: operele sale valorează cam 1 milion EUR/bucata, versiunea tablou, nu dimensiune street art, care poate fi un perete întreg, uneori de mai multe etaje.

În octombrie 2013, fără publicitate de nici un fel, fără tobe și trompete… Banksy hotărăște să instaleze un stand pe un trotuar în New York în care cineva (nu el) vinde operele sale originale încadrate, versiune tablou… 60 $/bucata.

Organizează acest stand efemer doar timp de o după-amiază, ca și experiment, pentru a vedea ce se întâmplă.

A filmat cu camera ascunsă întreg experimentul, vi-l pun aici*.

1) Ce credeți că s-a întâmplat?

2) Câte opere credeți că a vândut? (unor oameni care habar nu aveau că achiziționează de fapt tablouri ce valorează o avere)?

3) Dacă voi ați fi cumpărat, și dacă ați fi aflat ulterior că ați cheltuit 60 $/buc, dar că ați devenit milionari peste noapte… ce ați face, ați vinde sau nu?

Meditați un pic… Btw, mi-a trecut dezamăgirea, fiindcă Banksy alină tot.

Amalia