Mă întrebam așa, într-o doară… cum poți să îți iei rămas bun, după preceptele predate de Consigliere…
Adică to let go in love.
Uneori e mai simplu, alteori e foarte greu, pentru că inima știe ceva ce mintea nu pricepe. Sau invers, nu mai contează.
Ce te faci?
Atunci când știi în mod clar că o dorință a ajuns într-un impas imposibil de depășit, oricât de poetică și romantică ar fi ea…
Atunci când intuiești, deși refuzi cerebral ipoteza, că nu ai cum să găsești unilateral o cale, fiindcă și Kizomba se dansează în doi.
Oricât de mult ți-ai dori, oricât de logic ar fi, oricât…
Pentru că nu poți să ai gândurile pline cu o relație dureros de inexistentă și să te convingi că… poate, într-o zi, cine știe, cândva… fără să fii dureros risipit în prezent, violent împrăștiat în 1001 de cioburi colorate, imposibil de pus laolaltă din nou.
Nu poți. Fără să o iei razna cu totul. Sau fără să dai greș într-o altă dorință.
Și dacă vrei să mergi înainte, să întorci pagina, să treci la următorul capitol din viața ta, atunci… alegerea cea mai înțeleaptă e să utilizezi metoda cea mai radicală, chirurgicală.
Ștergi numărul de telefon cu totul, ștergi toată conversația Whatsapp, ștergi poze, mesaje, video, melodii, inimioare roșii. Ștergi absolut tot.
Alegi, la rece, să uiți până și de existența acelei persoane, acelei iluzii de iubire, acelei vibrații “dureros de dulce”.
Întorci pagina. Abrupt.
Asumi imposibilitatea. Definitiv.
Dispari așa cum ai apărut. Meteoric.
You let it all go. In love.
Atâta câtă a mai rămas…
Amalia