My darling,
Tu tot în Italia, mă întreb cum a fost aseară il vecchione în Piazza Maggiore…
Aici, totul e calm la suprafață, nemișcat, en sursis.
Ți-am scris în fiecare zi, dar mi s-a părut mai bine să păstrez scrisorile doar pentru mine.
Ani de zile la rănd am sărbătorit Anul Nou la mare, în Knokke, cu o ceată întreagă de prieteni de-o viață.
Knokke e epic, e unic, perfect aliniat pe starea mea de spirit în decembrie al fiecărui an.
Dar asta va fi o altă istorisire, pentru că în 2019 am rămas la Bruxelles.
Și oricum nu mai fac parte din ceată.
Iar anul acesta, fiind impar, copiii sunt la mine de Anul Nou.
Deci i-am lăsat să hotărască ei cum sărbătorim.
Ieri, pe 31 dimineața, au decretat leneveală generală, eu am reușit până la 8h, ei până la 11h.
Brunch împreună, cu de toate, mai ales tradiționalele căpșuni de Anul Nou.
Marea lor plăcere, să înmoaie căpșuni în ciocolată caldă. Și să adauge o pălărie de frișcă fiecărei căpșuni astfel deghizate.
Marea mea plăcere, să pun o căpșună în cupa cu șampanie, să o las să se îmbete de bucurie, să se creadă ajunsă în paradisul căpșunilor: într-un jacuzzi deluxe.
Și să o dezamăgesc nemilos la sfărșit. Tough girl…
N. avea curs de trapèze volant de la 14h la 16h.
K. vroia neapărat un ultim antrenament de golf în 2019.
Am însoțit-o pe N. dar am convenit că e destul de mare ca să se întoarcă singură cu tramvaiul.
K. se descurcă și singur, ia o bicicletă electrică de la Uber și ajunge imediat la Brussels Golf Club, unde se antrenează zilnic în timpul săptămânii, împreună cu James.
Urma să ne regăsim cu toții în jur de 18h acasă.
După care, mergeam la film, ultimul Star Wars.
Și exact asta am și făcut.
Era să uit, mesajul tău vocal, ascultat de un zilion de ori, a desăvârșit o zi deja perfectă în felul ei.
Mulțumesc, darling, încă o dată.
Acum suntem deja în 2020.
Iar astăzi dimineață îi las să doarmă.
Și înlocuiesc tradiționala plimbare pe plajă de la 8h dimineața în Knokke cu o plimbare în jurul lacului în Bois de la Cambre.
Nu poți să crezi câtă lume întâlnești aici la 1 ianuarie, dimineața devreme.
Încă a mai rămas un pic din ceața de aseară.
Cei mahmuri.
Cu ochi mici, încă festiv îmbrăcați dar șifonați rău.
Au de mers cam mult pe jos, ele în sandale cu toc și cu strassuri, pentru că aseară s-au parcat departe din cauza mulțimii venită la petrecerea de la Chalet Robinson.
Aseară nu conta, acum da.
Printre ei, unii mai vomitivi, alții dezorientați, iar câțiva puși pe șotii, gen “hai ne plimbăm cu barca pe lac”.
Cei care aleargă.
Fug de ei, sau de vechiul an, se grăbesc în Noul An cu sufletul plin de speranțe, care nu se știe de vor fi împlinite sau nu.
În fond, e ca și cum ai da cu banul sau ai juca la Lotto.
Însă agitația Ouroboros le oferă măcar iluzia unui nou început, a unei șanse de unică folosință, cu scadență pe 1 ianuarie la miezul nopții.
Trebuiau neapărat să vină să alerge.
Cei care au venit să mediteze, să plimbe câinele, sau ambele.
Nu am câine, deci meditez.
Meditez în tradiția Vipassana.
Fără cuvinte.
Fără gânduri.
Fără speranțe.
Doar respir.
Cad la pace cu ce este. Renunț la baricade. Mă retrag din rezistență.
Accept.
Amalia