Să mergi o vreme pe bâjbâite într-un tunel întunecos.
Să cauți cu ochii închiși acel punct luminos,
Să uiți că se aprinde din interior
Și răsfrânge lumina înspre cei ce o vor.
Să crezi că vine dinafară.
Să te lovești crunt de pereți și să doară.
Să urli, să plângi și să renunți
Să lași de la tine, sub formă de punți,
Între ce-ai fost, ești și vei fi,
Ieri, astăzi și mâine, și-ntr-o altă zi,
Când o nouă lumină te va întâlni,
Când a ta lumină o vei regăsi.
Amalia