Revin la ce spuneam ieri-alaltăieri…
Că dacă pui o întrebare, oricare ar fi ea, trebuie să fii pregătit să încasezi absolut tot, chiar și un uppercut.
Ok, mi-ați scris, m-ați tras de mânecă, cică nu e chiar așa de radical…
Eu ascult cu plăcere și cu deschidere, toate argumentele.
Ar fi o chestie de sensibilitate? Cică pragul ar fi diferit?
O fi, n-o fi… mie mi se pare că nu poți pune o întrebare frontală fără să te aștepți la un răspuns care deranjează sau care doare, cu zurgălăi cu tot.
Altfel, se cheamă că trișezi, scontezi furtiv un rezultat favorabil doar pentru că ai fi “fragil”…
Ar fi atât de aseptizată viața asta a noastră, ar fi prea lipsită de riscuri, prea lansată pe orbită… în fiecare zi aceeași chestie, doar cu mici variațiuni cosmetice.
Adică ne prefacem că trăim, vrem un cotidian tot confortul, garantat printr-un contract de asigurări beton.
Dar așa ceva, nu există.
Treci strada, îți asumi riscul să dea un nebun peste tine.
Faci baie, îți asumi riscul să aluneci pe săpun, să cazi și să îți spargi capul de marginea căzii.
Te îndrăgostești? E pe spuza ta, îți asumi din start riscul să fii dezamăgit (în cel mai bun caz) și înșelat, măcar în așteptări, dacă nu și mai rău.
Cine poate pretinde că viața ar trebui să fie un fluviu calm, liniștit, fără învolburări?
Eu una, prefer să mă izbesc de obstacole, să descopăr forța de care dispun, să aflu pe pielea mea cât de bad ass sunt atunci când viața se distrează pe seama mea.
Și culmea… din toate încercările, din toate probele de foc, din toate dezamăgirile… iese la suprafață o forță nebănuită, o tărie de caracter, un fel de buldozer aparent indestructibil, însă… între noi fie vorba, nici un buldozer, oricât de blindat, nu e indestructibil.
Afli astfel din ce aluat ești plămădit.
Afli astfel care este pragul tău de rezistență. Oh, ce surpriză, n-aș fi crezut…
Afli astfel că azi mori de nefericire și mâine… îți pregătești un mic dejun imperial pe bază de șampanie și stridii, fără să clipești.
Métro boulot dodo?
No way, not on my watch.
Și, sincer… cum spunea Edith…
Non, rien de rien, non… je ne regrette rien
Ni le bien qu’on m’a fait
Ni le mal, tout ça m’est bien égal !
Non, rien de rien, je ne regrette rien
C’est payé, balayé, oublié
Je me fous du passé.
Amalia