Auzi, cică se împlinește anul de când a dat năvală peste noi Covidick.
Hai să sărbătorim!
Cum adică… nu e nimic de sărbătorit?
Adică tu vrei să spui că în ciuda tuturor măsurilor super inteligente, luate de guvern, cu restricții „toptanești” și cu delir delirium:
– gen maxim 6 oameni la masă de Crăciun,
– nu tu Revelion,
– nu tu vacanță de iarnă,
– nu tu Carnaval,
– iar acum… nu tu Paște,
– plus școli și universități închise-deschise-închise, plus telemuncă, plus izolare,
– plus măști obligatorii peste tot, plus dezinfectat și spălat frenetic, plus distanță socială,
– plus magazine, cinematografe, teatre, muzee, restaurante, baruri, cafenele, frizer, etc ÎNCHISE,
– plus interdicția de a călători în străinatate, de s-a supărat și Comisia: ce ne facem cu „libera” circulație? când (redevin)e liberă?
– plus restricția de circulație pe timp de noapte,
– plus…
Tot nu am scăpat? Ceee, cuum?
Ne e mai rău acum, decât cu șase luni în urmă?
Iar VDB continuă să pedaleze pe aceeași bicicletă, care scârțâie lasciv și pierde șuruburi în mod sexy?
Iar noi, de pe margine, salivăm?
Sincer, voi nu v-ați săturat?
Că eu eram deja sătulă din prima zi… dar eram cică „subversivă”.
Ok, îmi iau la revedere de la voi, mă mut în Noua Zeelandă…
Măcar acolo, e plin de oi mioritice la propriu, nu la figurat.
Lucrez de acolo online maxim 3h ore pe zi, garantat fără ședințe după ora 18h45, câstig 30% în plus și nu îmi mai asum nici un risc să mă urc în tren zilnic (de 2x/zi, dus-întors) ca să merg la muncă.
Acolo, încă de la bun început au pariat altfel: fără măști, fără distanțare, fără izolare…
Au jucat-o precum Beckham, old school.
Și acum merg toți la concerte în aer liber, și trăiesc normal.
Mai mult de atât, nici un spital nu a fost luat cu asalt…
S-a creat imunitate colectivă treptat, dar destul de repede.
Dintr-un motiv extrem de logic: inteligența speciei, instinctul de supraviețuire!
Corpul omenesc se adaptează multor “amenințări”, în afară de prostie.
Primul care zice că Noua Zeelandă e insulă și de aia la ei se poate altfel… îl expediez în Israel, la vaccinare cu forța și Dzeu cu mila!
Din păcate, în multe țări, prostia e la guvernare. Cu susținere de la Partid… nostalgie, amintiri!
Gen VDB în Belgia, care s-a ridiculizat, de l-au râs și găinile în dosarul de corupție “Agusta”.
Daaa, sigur ați auzit, chiar dacă nu erați în Belgia acum 20 de ani!
El e, exact… cel care ar fi “ars” în sobă banii murdari.
Și a stat cuminte în banca lui ceva vreme.
Pentru a fi recompensat de atâta devotament față de partid, i-a venit din nou rândul la putere.
Evident acum… cu banii ăia arși/dar nu prea/ adică ne-arși… e șantajabil cât cuprinde.
Face exact cum i se spune.
Deși scrie pe el “incompetent” cu majusculă.
Aș fi eu Prim Ministru, ca să gestionez „pandemia”?
Aș interzice în politică pe toți cei care au făcut politică în ultimii 10 ani, că mai rău de atât… sigur devine Misiune Imposibilă 6 sau 7.
Am vorbit cu Tom la telefon, dar a zis că nu se bagă. Cică trebuie neapărat o femeie…
În Noua Zeelandă, e o femeie Prim Ministru, just saying…
Auzi ce i-a mai trecut ei prin cap: dacă pierzi o sarcină, să primești concediu ceva vreme, ca să poți să te reconstruiești psihologic, după pierdere. Ambii părinți!
Asta, în modelul social european nici nu există deși cică ar fi cel mai tare din parcare, la nivel mondial!
Dar ca să revin la oile noastre (absolut necovidice pe tărâm exotic) propun să aducem la guvernare pe unii cu gândire nouă, fără tinichele agățate la dosar, pe unii neșantajabili, cu bun simț de bază testat, coloană vertebrală verificată și creier în dotările de bază, nu în opțiuni…
Duminica trecută, lumea a ieșit să manifesteze pașnic, în Bois de la Cambre, unde mă plimb eu de obicei.
Familii, bunici, copii…
Au manifestat, doar mergând calm fără măști, împotriva dictaturii sanitare.
Poliția și-a dat iar în petec, așa cum face ori de câte ori intră în contact cu populația.
De-a ajuns o adolescentă de 17 ani cu brațul rupt la spital, pentru că s-au pus vreo 4 bărbați pe ea, cu genunchiul pe gât doar ca să îi pună cătușele alea de plastic. Ea fiind lungită pe jos, pe trotuar…
Cică ăștia ne apără pe noi și ne protejează…
Și nimeni nu îi trage la răspundere.
În Londra, lumea a ieșit MASIV în stradă. Prea mulți oameni, ca să îndrăznească Poliția să se dea la ei.
În diferite orașe în Franța, studenții au organizat petreceri de stradă, concerte improvizate, și ghinion… pentru discursul dominant: nu s-a lăsat cu infectări masive așa cum afirmau experții-de-pluș la televizor.
De revelion, în Bretagne, unii chiar au organizat a rave party, muzică electronică și ambianță incredibilă, peste 2000 de tineri, într-un hangar.
Deștepți, când a sosit Poliția – după vreo câteva ore – ei erau deja baricadați beton.
Degeaba a sunat Poliția la ușă, că nu le-a dat nimeni voie să intre.
„Nu se auzea soneria din cauza muzicii.”
Plus că oricum… nu aveau mandat.
Și până una alta, au șters-o toți, cu lumini și difuzoare, prin spate, o ieșire de urgență, pregătită dinainte în secret.
Ce buză umflată la Polițiști, deși… pe ei chiar nu-i pocnise nimeni.
Și inutil să adaug… tot fără infectări masive ulterioare, nici un fel de dezastru așa cum au prezis experții-Madame-Soleil la televizor.
Admir și aplaud orice nesupunere față de sistem, oricât de măruntă.
Fiul meu citește acum 1984, și m-a întrebat de unde știa Orwell că exact așa va fi?
Orwell, another old soul in Karma’s wheel…
Amalia