„Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea:

Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.

Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.

Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.

Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.

Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa.

Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.

În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.

Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”

***

Treabă serioasă, jurământul acesta, când te juri cu voce tare „pe toţi zeii şi toate zeiţele”… Mă întreb de curiozitate câte cadre medicale mai pot să îl şi respecte ad literam, sau măcar acea afirmaţie, care sigur nu e „ca din întâmplare” răspicat repetată de 2 ori: „numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare”.

Sigur este greu, la câte presiuni sunt exercitate din toate părţile. Si sigur, avem cu toţii rate de rambursat la bancă, nu? Exact cu asta ne şi ţin pe toţi, de bună voie aliniaţi frumos, şi repetând în cor acelaşi discurs dominant: „da, să facem parte din soluţie, nu din problemă”.

Ei… nu mai contează dacă soluţia este într-adevăr soluţie, sau e doar un fel de „improvizaţie din mers” din partea unor incompetenţi crăcănaţi pe posturi decizionale. „Operaţia a reuşit, pacientul e mort”, pe altarul discursului dominant. Mereu mă minunez câtă capacitate de înghiţire în sec şi de rezilienţă avem cu toţii. Suntem eroi!

Pe mine însă, altă parte din jurământ mă şifonează, în contextul actual. „Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.” Datoria asta cadrează foarte prost cu eventualul registru/paşaport vaccinal, nu? Sau doar mi se pare mie?

Adică cum? să ştie toată lumea dacă eu am ales (e pe alese încă, nu?) să fac vaccinul sau prefer să mai meditez, în virtutea principiului de precauţie (încris şi el în Constituţie) până se lămureşte mai detaliat cam ce anume conţine (sigur nu OMG-uri, că asta e clar interzis prin Constituţie în multe ţări europene… sau conţine?) şi cam cât imunizează (dacă imunizează).

***

Cineva îmi cerea detalii despre ce şi cum a zis Curtea Constituţională austriacă, referitor la măşti în şcoli şi împărţirea claselor… Nu că nu m-ar fi crezut… ci doar aşa, înspre luminarea unei minţi care (bravo!) încă mai are capacitatea de a pune la îndoială discursul dominant, în loc de a-l crede cu evlavie.

Sigur şi-a rambursat deja toate ratele.

Je doute, donc je suis…

Daţi citire aici, în engleză.

Sau aici, în franceză.

#rebelforever