Bună dimineața,

Citind răspunsul tău de aseară, sunt ca după beție… îmi este sufletul mahmur.
Și am arșiță.

În fond, ce simplu este să urmezi primul imbold!

Fără ezitare, fără semne de întrebare, fără îndoieli.
Doar o certitudine clară și răspicată, incontestabilă.
Simplu ca “Bună seara, iubite”.

Și acum parcă m-am dezmeticit în dimineața de după tumult, de după certitudini.
Și fiindcă mă întrebai cum îmi este, aș răspunde “frig”, dar deseori în gări e frig.

Ceea ce până ieri era doar o ipoteză îndepărtată, o posibilitate neclară… iată că prinde contur real, dens, aproape material-fizic.
Un singur mail, trimis în vastul Internet, aproape la ghici, fără speranță și fără credință… și iată-te.
Ești acul găsit în carul cu fân.

Știi fiorul acela rece, pe șina spinării, când presimți ceva tulbure, fără însă a fi în măsură să ghicești urmarea?
Exact așa îmi este.
Iar ființa omenească, în astfel de momente, trebuie să aleagă instant: să fugă sau să facă față.

Deocamdată sunt neclintită, nu reușesc să aleg.
Și începe filmul in 3D… “da, dar dacă…”
Și la milionul de întrebări ce țâșnesc, nu găsesc nici un răspuns de milioane.

Nu știu ce vrei tu să știi.
Nu știu ce fel de “amintire vie” (ar trebui să) substanțiez.
Nu știu dacă aceste câteva cuvinte, înșiruite fără alt context, doar spre informare, sunt suficiente.
Mai bine de 25 de ani de viață comună, 2 copii.
În continuare căsătorită, dar “single by choice” de 4 ani.
Am pus virgule (și punct) din politețe.

Darling, după 30 de ani credeam că va fi simplu, dar nu este.

Amalia

Ceva de comentat?