Te-am pierdut.
Acesta e sentimentul care mă chinuie.
Mă așez pe tăcute la masă cu el. Îl privesc frontal
pe-ndelete, la rece. Bătăi de inimă se înghesuie,
iar eu inspir și expir, și mă revărs, crezându-mă val.
Iar la tine în brațe? eu aș da năvală,
Fără așteptări și fără voie să-ți cer,
Magnetul atrage iubire, precum praful de fier,
Sau o respinge-n scântei, ca-ntre ciocan și nicovală.
Vrăjitoria ta ar trebui interzisă, sub cheie ferecată,
noaptea arsă pe rug. Sentiment cu sentiment.
Despuiată fie de amintiri, de trecut și prezent.
De credință golită, și de iluzii deocheată.
Iar tu să descoperi, ostenit, în tăcere
Că forța vitală nu e doar un mit,
ci se scurge agale, ca un val de plăcere
Te-nvie și te stinge, dar fără iubire o pierzi, negreșit.
Nu eu te-am pierdut, ci tu ți-ai ales cărarea
crezând că doar atât viața-ți oferea…
Deși ai fi putut descoperi că valul este marea,
atunci când te răstoarnă în iubirea sa.
Amalia