Visul tău…
Te-am visat, și din vis nu-mi rămâne decât absența ta,
Adâncă, fierbinte și ciudată.
Dar în vis, absolut totul se putea,
chiar și dorința nebună… odată trezit, negată.
Te-am visat, pentru că nu pot altfel să te doresc,
Oricât te-aș vrea și oricât te-aș visa.
Însă noaptea mă iartă de acest păcat trupesc
în care mă afund, când tăcerea mă vrea.
Te-am visat pentru că sunt singur, izolat,
Și speriat la gândul de moarte,
fără alte zgomote poluând neîncetat…
Te-am visat, și-mi spuneai vorbe de iubire în șoapte.
Te-am visat și nu știu cu acest vis ce să fac,
cum să îl șterg și cum să dispară.
Sufletul cere, inima bate, iar eu mă prefac…
“Știu cine sunt, acest vis ne separă!”
Și te pot visa, încă de o mie de ori.
Încă o mie de dorințe nemărturisite.
Dar când noaptea apune și se crapă de zori,
Mă dezic, mă dezbrac de speranțe irosite.
Și-mi repet: “tu nu poți, eu nu mai știu”, și chiar de am vrea
Un final fericit pentru speranțe deșarte,
Adevărul e că sunt(em) prizonier(i). Mai ceva…
decât condamnații la moarte.