Nu știu alții cum sunt, dar eu… când mă gândesc la anumite momente-cheie din viața mea poate-nemeritat-de-fericită, știu clar cine a fost persoana potrivită, la momentul potrivit.
Și, având și o latură un pic mistică, îmi spun că cei/cele care mi-au încrucișat pașii exact atunci când trebuia – la un mic dejun în Strasbourg pe nepusă masă, spre exemplu – erau acolo cu siguranță dintr-un motiv imperios necesar, care mă depășește poate, dar care – chiar și neștiut pe deplin – mă face să fiu sincer recunoscătoare.
Ad vitam eternam.
Apoi, viața merge înainte, iar tăvălugul ei decide uneori mai abrupt decât suntem noi în stare să o facem.
Unele relații se pierd, altele se transformă, altele doar se urâțesc….
Cum spunea Frida Kahlo: Nimic nu este absolut, totul e în schimbare, totul e în mișcare, totul este revoluție, totul se înalță în zbor și dispare.
Nimic mai trist decât acel “pas pe loc”, acea relație-bicicletă-de-apartament, care pare că înghite km, dar nu (mai) duce nicăieri, doar oferă iluzia unei adevărate călătorii.
E greu să renunți la o relație neprețuită.
Dar când i-a venit sorocul, mai bine să o lași să se consume molcom, frumos, duios.
Dacă doare, let go in love*…
Un concept atât de străin firii mele.
Sunt mai degrabă în echipa “foc și pară” dar învăț în salturi.
În șuturi, așijderea.
Trăim vremuri epice, nu-i așa?
Epice, ca într-o epopee, ca într-o Odisee, pe care o vom povesti cândva nepoților/nepoatelor și se vor uite la noi mai ceva ca la nebuni de legat.
– Adică cum, ai pierdut o prietenă? A dispărut într-o gaură neagră, s-a volatilizat în stil Houdini, au răpit-o extratereștrii?
Și sigur o să ne fie un pic jenă să le spunem că nu, nu chiar…
Că de fapt, n-am știut cum să păstrăm acea relație dincolo de rană, până la cicatrice… așa că a trebuit volens nolens să ne lipsim de ea.
– Și atunci, unde se duc prieteniile pierdute?
– Nu se duc nicăieri, rămân în sufletul nostru.
– Na poftim, și pe asta de unde o mai știi, bunică?
– Pentru că ne dor din când în când.
Amalia
PS: „La mulți ani!” de ziua ta, Consigliere*!
PS din nou: Vito Corleone vă transmite salutări și vă reamintește oferta* de a publica pe Nescris, toată luna februarie.