My darling,
Spuneai: “I ended up in the Friend zone, after all”.
Doar 9 cuvinte, unele nici măcar de sine-stătătoare, subcuvinte.
Și un ocean de tristețe nespusă.
Și un munte de reproșuri neîntrupate.
Și eu nu știu formula magică să le fac să dispară, cred că nici Houdini nu ar reuși.
That “Friend zone” hurts. A lot.
Te-a durut pe tine atunci.
Și cred că știu cât de mult.
Probabil tot atât cât mă doare pe mine acum.
Sunt un marinar cu iubiri presărate în fiecare port, albe pietricele pentru a regăsi drumul spre casă.
Mă întorc la țărm mahmur, pas șovăitor, suflet îndesat de speranțe și inimă ghemotoc de vinovăție.
Aș vrea să mă răscumpăr povestind tot ce am văzut, aventurile prin care am trecut, corăbiile cu pirați, scorbutul, rechinii și băutele, cântecul mandolinei și vuietul furtunii, năvodul cu pești tresăltând, răsăriturile si apusurile de soare, pe o mare fără vânt.
Să-mi golesc buzunarele și să arunc de-a valma pe masă cupe de argint și salbe de tinichea, cuțite cu mâner sculptat în fildeș și piepteni din os de rinocer.
Să mă dezmint și să mă desfac de tot ce am în mine, și să rămân în sufletul gol.
Ca să vezi că nici o podoabă, nici o aventură, nici o odisee nu valorează cât dorul de tine.
Amalia