Încep cu veștile, apoi poveștile.
Eu sunt bine, merci, răspund celor care chiar au întrebat. Veselă, atâta vreme cât nu realizez că vacanța aceasta sărbătorească ajunge la un (bun) sfârșit.
Înapoi la muncă… am fost astăzi. Parcă am săpat șanțuri, cu un caporal bondoc în spinare…
Mi-au ieșit pe ochi și foie-gras, și stridiile, și șampania aia fancy scumpișoară cu care m-am cinstit “pentru că merit”, nu mai zic de waffles home made cu înghețată de vanilie, cu ciocolată caldă și cu frișcă pe deasupra… cu fițe, ce mai!
Da, pentru că aveam de sărbătorit, Craciunul, Anul Nou, alea-alea, ca voi, nu?
Hai serios, voi n-ați sărbătorit? Adică ați boicotat consumerismul? Bravo vouă, de luni mă apuc și eu de religia asta nouă. Am văzut că face furori pe Netflix: “minimalismul”. Nu e periculos, nu costă mai nimic, ba dimpotrivă… te descotorosești de tot ce găsești de prisos prin casă. Atenție sporită la nevastă, totuși. A se medita mai îndelung, măcar de formă.
Începi cătinel, cu sertarele, ca să nu te doară sufletul chiar din prima. Și elimini din viața ta câte „ceva” pe zi, dacă acel ceva nu (mai) contribuie la fericirea ta.
Metoda cea mai radicală ar fi să împachetezi totul metodic, minuțios, ca și cum ai vrea să te muți altundeva. Gen, îți iei adio de la nevastă pentru că ai hotărât să te pierzi în lume. Te prefaci doar. Asta e o șmecherie necesară din 2 motive, pentru că tu de fapt îți iubești nevasta la nebunie și nu pleci nicăieri de-acasă, cine mai face sarmale sau plăcintă ca ea? Doar nu te-ai smintit…
– creierul tău înghite gogoașa cu “mutatul” mai ușor și vei suferi mai puțin atunci când va trebui să arunci nemilos macrameul acela din sufragerie, primit cadou de la mama soacră și pus magistral la vedere, înspre admirare evlavioasă, gen… “Doamne, câtă muncă migăloasă” (cică se vând scump, unii chiar le colecționează).
– e o metodă mai rapidă și mai eficientă decât eliminarea treptată și zilnică a unui obiect ce nu întrunește suficiente merite pentru a (mai) contribui la fericirea ta.
Împachetat? Cutii etichetate? Bravo!
Trăiești normal timp de două săptămâni. Pun de la mine un sfat, nemenționat în documentar, din partea casei, vă rog, plăcerea e de partea mea, hmm… Profiți de ocazie și, dacă tot ai o scuză beton, te plimbi minimalist pe lângă nevastă prin dormitor… dacă ai noroc, ai să vezi ce adeptă înfocată va deveni și ea.
#sorry #notsorry #sprebineletău #sfatdezinteresat
Spuneam deci, trăiești normal, scoțând din cutii doar strictul necesar, de care CHIAR nu te poți lipsi.
Deja după două-trei săptămâni, vei avea o idee destul de clară cam despre ce anume cânta Baloo*, ursul din Cartea junglei.
“Strictul necesar”… nu e mit, nu e amăgeală, se cheamă „minimalism” mai nou. Sau „cumpătare” mai mioritic.
Avem vieți și case și suflete… pline de tot felul de obiceiuri, tabieturi, obiecte, oameni care clar nu (mai) contribuie la fericirea noastră. Chestii înghesuite, îndesate, acumulate (cu tot cu resentimente, regrete, reproșuri, ranchiună, amărăciune)… Avându-le, în mod paradoxal, nu suntem proprietarii lor, ci prizonierii lor.
Și am fi mult mai fericiți renunțând curajos la tot acest lest, acumulat de-a lungul anilor…
Când a murit socrul meu, un intelectual desăvârșit, cu o minte ascuțită și un EQ extrem de mic, pe patul de moarte mi-a spus, printre altele (merită să vă povestesc într-o zi ce fel de om era, un fenomen):
-Ah, toate aceste cărți… nu le pot lua cu mine.
Pereți întregi acoperiți cu cărți de tot felul, citea despre absolut orice, atâta vreme cât nu erau romane, cu excepția marilor clasici. A fost o muncă de titan să donăm acele cărți unor universități și biblioteci din Belgia, dar nu numai.
Închei paranteza…
Orice ar fi… biciclete întregi sau pe bucăți, CD-uri (există Spotify), DVD-uri (Netflix sau HBO), haine, genți, desfăcătoare de bere în triplu exemplar, chestii pe care le păstrăm aiurea „că nu se știe niciodată”… Ba se știe chiar acum: dacă nu au servit deloc în ultimele 3 luni să zicem – din generozitate – nici nu prea mai au șanse a fi utile vreodată.
Fetelor, câte machiaje, șampoane, creme începute, serumuri, demachiante, geluri de tot felul (multe, chiar super expirate) aveți în baie și nu vă îndurati să le aruncați? Câte sutiene urâte cu strigături, dar re-re-re-spălate și re-re-re-purtate în spiritul șoșonilor? Adio!
Estetica minimalistă vă cere să faceți un efort exemplar… astfel, iubiții voștri – n-am zis soții, că ei nu prea ascultă de neveste – vor fi definitiv și divin inspirați să facă același lucru, cu trusele alea de unelte vraiște. Doamne, de câte truse inutile are nevoie un bărbat?
Mergeți în garaj, în pod, în beci… mai mult de jumătate din lucrurile acumulate pot fi dăruite altora, care chiar s-ar bucura, sau donate unor centre de reciclare și recondiționare, chiar vândute atunci când se poate (fiul meu și-a vândut ieri la Pêle-Mêle* colecțiile de manga răscitite, 450 EUR in the pocket) sau pur și simplu aruncate… gen șosetele alea desperecheate și cămașa aia cu pete ce nu vor mai fi vreodată scoase la spălat.
Eu personal mă simt îngrămădită atunci când intru undeva și văd prea multe lucruri, obiecte, produse… În supermarket, literal alerg, făcând cumpărături. Urăsc magazinele înțesate, în care chiar nici nu ai cum să descoperi alene ceva frumos. Până acum credeam că e din cauza snobismului meu legendar, „ai gusturi de prințesă mofturoasă” mi-a zis cineva odată.
De când am văzut documentarul, pricep mai bine că e altceva, e o aspirație spre simplitate, spre frumos, e o dorință autentică de a respira adânc și neîngrădit. #rebelforever
Ce părere aveti? Eu zic așa…
Întâi vă uitați la documentar* pentru că ei explică mult mai în detaliu decât am făcut-o eu.
Apoi, deveniți minimaliști…
Cică altfel respiri când fiecare lucru din jurul tău chiar are un rost.
Cică și viața capătă, prin ricoșeu, un nou rost.
Amalia
PS: are steluță, dai click, mai descoperi una-alta.