My darling,
În sfârșit împreună – Teo avea absent motivat, răcită cobză – les Mousquetaires au avut parte de o seară frumoasă, cu râsete, cu răbufniri, cu ușurări, cu aruncare de pietre de pe suflet, cu dorința de a ne revedea cât de curând.
Eram sigură că firul energetic ne va uni, energia nu minte nicicând.
Mati.
Două accidente de mașină în mai puțin de o lună. Primul la Enghien, acolo unde locuiește, la vreo 30 de km înafara Bxl. Cu un tractor care, deși a vazut-o de departe (are o mașină verde-albastru-turquoise-sidefată) a ținut neapărat la prioritatea lui de dreapta.
Sperietură și, Slavă Domnului, doar atât, căci tabla îndoită și zgârâiată nu s-a plâns.
Un alt autoturism care venea din față și devia în mod amenințător spre banda ei de circulație.
Exact, încă o dată doar tabla răzuită pentru că a tras de volan în mod inspirat, exact cât trebuia.
Făcut poze din multiple unghiuri, sunat Poliția, deplasat mașinile, sunat Salvarea, calmat spiritele, completat formularele administrative, etc.
Abia ajunsă acasă și-a dat voie să tremure și să-i fie frică.
Cum spuneam, inimă cât un dulap într-un corp de adolescentă.
Cath.
A hotărât să nu-și mai vopsească părul…
Acum e un fel de blond șuvițat caramel, care îi stă mult mai bine, o prinde mai tandru decât efectul de cască indus de culoarea artificială. Scopul fiind, în timp, ca rădăcinile sare și piper să se confunde cu îmblonzeala și să asume o dovadă evidentă, dacă nu a vârstei de argint, atunci în mod clar a înțelepciunii.
De un an de zile nu mai are absolut nici o veste de la honey, I’m home care de sărbători a urat copiilor “La mulți ani” printr-un simplu sms. Și atât.
Prognoza e mai degrabă înspre vreme furtunoasă pentru ea…
Deși pare o simplă formalitate administrativă, divorțul rămâne totuși o probă de foc.
Și sfatul ei sincer era ca tu și eu să ne întâlnim în viața reală, când vom fi amândoi gata, și vom ști de la prima privire, prima atingere cum stau lucrurile.
Dar că… n-ar fi rău totuși să te întreb, preventiv, câți cm etalezi în full erection.
Cum spuneam… vârsta de argint a unei înțelepciuni perfect pragmatice.
Eu.
Eu și Bambi când ești timid, eu și Tiger când ești îndrăzneț, eu și Maître GIF când îmbraci totul în glumă… Eu și liftingul meu sufletesc. Privire obosită dar chip fericit.
Le-am liniștit spunându-le că folosesc un alt verb, că te vreau.
Și cum evident, la înălțimea legendei sale, a reușit să verse jumătate din oală, așa cum vărsase acum vreo douăzeci de ani un bidon de 20 de litri de vopsea albă, care făcea apatic glou-glou-glou în portbagaj, în timp ce el era la volan, senin și nedumerit de unde provine acel zgomot.
Sau, epică și asta, când a reușit să închidă portbagajul rămânând cu ambele mâini prinse sub el și gesticulând de durere și de disperare la trecători să vină cineva să îl elibereze din menghină… legendar.
Mati îl cunoaște și, înainte să vină, crezuse chiar că urma să le anunț că ne-am „împăcat”.
Într-un fel, da, ne-am împăcat, cu noi înșine, cu povestea noastră frumoasă, unică și întreruptă ciudat, cu gândul că ce-am trăit împreună a fost în mare parte splendid și că afecțiunea reciprocă ne îndeamnă să nu umbrim totul.
Cică e o simptomă absolut nelalocul ei, care trebuie îndeaproape supravegheată.