My darling,

În sfârșit împreună – Teo avea absent motivat, răcită cobză – les Mousquetaires au avut parte de o seară frumoasă, cu râsete, cu răbufniri, cu ușurări, cu aruncare de pietre de pe suflet, cu dorința de a ne revedea cât de curând.
Eram sigură că firul energetic ne va uni, energia nu minte nicicând.

Mati.
Două accidente de mașină în mai puțin de o lună. Primul la Enghien, acolo unde locuiește, la vreo 30 de km înafara Bxl. Cu un tractor care, deși a vazut-o de departe (are o mașină verde-albastru-turquoise-sidefată) a ținut neapărat la prioritatea lui de dreapta.

În Belgia, prioritatea de dreapta este “absolută” prin lege și prea-sfântă, non-negociabilă prin tradiție.
Sperietură și, Slavă Domnului, doar atât, căci tabla îndoită și zgârâiată nu s-a plâns.
Al doilea accident, nu departe, chiar la intrarea în Bxl.
Un alt autoturism care venea din față și devia în mod amenințător spre banda ei de circulație.
Știi probabil sentimentul acela, când imaginile sunt cu încetinitorul, încât a și avut timp să gândească “te pomenești că iar o să am un accident?”
Exact, încă o dată doar tabla răzuită pentru că a tras de volan în mod inspirat, exact cât trebuia.
Dar în urma ei, ceilalți au avut mai puțină inspirație, ciocnire frontală, plus încă o mașină venită din spate și proptită în cei deja colizionați.
Bietul domn deviat de pe banda lui era în stare de șoc, celeilalte doamne frontalizate îi curgea sânge din nas, iar Mati s-a ocupat de absolut tot, ca de obicei.
Făcut poze din multiple unghiuri, sunat Poliția, deplasat mașinile, sunat Salvarea, calmat spiritele, completat formularele administrative, etc.
Abia ajunsă acasă și-a dat voie să tremure și să-i fie frică.
Spunea nu am pățit nimic, la nivel organic, fizic, dar într-un fel am înteles deodată care era problema mea în viață, așa în general: încerc mereu să duc mai mult decât ar trebui, iar acum a venit momentul să mai dau jos din cârcă și să accept că unele poveri nu sunt ale mele de purtat și că purtând prea multă grijă celorlalți, nu mai rămâne loc și pentru grija de mine.
Cum spuneam, inimă cât un dulap într-un corp de adolescentă.
Și că veni vorba de tine și pasiunea ta pentru sport…
Mati a făcut curse și maratoane nenumărate (gen 100 de km în 27 de ore, cei 20 de km din Bxl ani la rând, curse în Anglia și cam peste tot în Europa ptr a strânge fonduri și a-și dovedi că e în stare).
Părea să spună că sportul acesta adrenalinic-entuziasmat-adictiv reduce considerabil apetitul sexual, ceea ce atunci simplifica mult conviețuirea ei strict fraternă cu soțul. Și că… la bărbați, ciclismul alterează funcția erectilă. Ce părere ai?

Cath.
A hotărât să nu-și mai vopsească părul…

Eu de când îi tot spuneam, cât de artificial poate să fie în lumina soarelui, chiar și când e vopsit de cel mai trendy coiffeur din Bxl…
A fost la coafor pentru a dez-vopsi culoarea șaten pe care o avea de ani de zile.
Acum e un fel de blond șuvițat caramel, care îi stă mult mai bine, o prinde mai tandru decât efectul de cască indus de culoarea artificială. Scopul fiind, în timp, ca rădăcinile sare și piper să se confunde cu îmblonzeala și să asume o dovadă evidentă, dacă nu a vârstei de argint, atunci în mod clar a înțelepciunii.
A mai hotărât de asemenea să divorțeze, mazeltov!
De un an de zile nu mai are absolut nici o veste de la honey, I’m home care de sărbători a urat copiilor “La mulți ani” printr-un simplu sms. Și atât.
Petit con, petite bite.
Prognoza e mai degrabă înspre vreme furtunoasă pentru ea…
Deși pare o simplă formalitate administrativă, divorțul rămâne totuși o probă de foc.
Un catharsis dureros, dar necesar la un moment dat. Încă nu pot să subscriu, dar înțeleg de ce gândește așa. Free your mind cum spunea Neo în Matrix.

Și sfatul ei sincer era ca tu și eu să ne întâlnim în viața reală, când vom fi amândoi gata, și vom ști de la prima privire, prima atingere cum stau lucrurile.
Dar că… n-ar fi rău totuși să te întreb, preventiv, câți cm etalezi în full erection.
Cum spuneam… vârsta de argint a unei înțelepciuni perfect pragmatice.

Eu.
Eu și Bambi când ești timid, eu și Tiger când ești îndrăzneț, eu și Maître GIF când îmbraci totul în glumă… Eu și liftingul meu sufletesc. Privire obosită dar chip fericit.

Mi-au strigat în cor că nu trebuie să îți spun că te iubesc.
Le-am liniștit spunându-le că folosesc un alt verb, că te vreau.
Păreau ușor îngrijorate, cică ar fi și mai grav.
Le-am povestit cum a venit soțul meu să ia puștimea la el doar pentru această seară și cum mi-a adus o oală de velouté de légumes verts fiindcă eu habar nu am să fac de mâncare, dacă asta presupune utilizarea focului.
Nu am voie să mă joc cu chibriturile.
Și cum evident, la înălțimea legendei sale, a reușit să verse jumătate din oală, așa cum vărsase acum vreo douăzeci de ani un bidon de 20 de litri de vopsea albă, care făcea apatic glou-glou-glou în portbagaj, în timp ce el era la volan, senin și nedumerit de unde provine acel zgomot.
Sau, epică și asta, când a reușit să închidă portbagajul rămânând cu ambele mâini prinse sub el și gesticulând de durere și de disperare la trecători să vină cineva să îl elibereze din menghină… legendar.
Crize isterice de râs timp de 25 de ani.
Le-au plăcut, despre el, și crema de legume, și legenda.
Mati îl cunoaște și, înainte să vină, crezuse chiar că urma să le anunț că ne-am „împăcat”.
Într-un fel, da, ne-am împăcat, cu noi înșine, cu povestea noastră frumoasă, unică și întreruptă ciudat, cu gândul că ce-am trăit împreună a fost în mare parte splendid și că afecțiunea reciprocă ne îndeamnă să nu umbrim totul.
Însă a fost de-ajuns să le povestesc despre tine, atitudinea ta temerar-detașată, scrisorile, regăsirea, să le arăt cât de enigmatici sunt ochii tăi, să le spun cum îți înregistrez “Parfumul” cu drag și dor și cu erori asumate, deoarece pentru tine fac un efort imens de a reduce la tăcere perfecționismul acela care strică tot…
Aplauze furtunoase, vor și mai mult să te cunoască, mai ales poetul.
A fost de-ajuns să le spun despre rochia Givenchy, cumpărată, probată și cu tristețe în suflet trimisă înapoi… ca să caute de urgență prin bucătărie usturoiul să mă descânte de deochi…
Eu, în rochie? Doar de dragul și dorul unui bărbat?
Cică e o simptomă absolut nelalocul ei, care trebuie îndeaproape supravegheată.
Toate astea, pe fond de șampanie brut imperial, așa ne place nouă, mai rough. Cu căpșuni de-a dreptul extatice, când mușcate la sângeriu și strivite alene în cerul gurii. Cu petits-fours grecești – feta, spanac proaspăt și sesame – a căror rețetă mi-o predase acum vreo 16 ani în curs magistral, adică doar în șorț peste un penis superb în recuperare intensivă, Aleksandros, un fost amant extrem de iscusit.
Cu supa verde și fierbinte, presărată cu petale de parmiggiano…
Și urmată de două salate, teză și antiteză, de mine maestru improvizate… într-o zi, dacă vrei, îți explic rețetele… Poate nu chiar curs magistral, fiindcă ești atââât de Bambi.
Și cu un apogeu ciocolatifelat, pregătit și adus de Cath: mousse au choco, care de obicei se servește tartinată pe sâni sau, la alegere, pe alte părți proeminente ale anatomiei.
Cum spuneam, mai cuminți decât ai crede, ne-am abținut de la extravaganțe, mulțumindu-ne cu o degustare clasică.
Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 21 februarie, tot fără Teo, are iar absent motivat pentru că va fi în Bali.
Fiecare va aduce un playlist de 10 cântece și istorisiri aferente, preferabil croustillantes.
Amalia

Ceva de comentat?