Creta

O căsuță albă, dată cu var, mică, pe vârful unui deal și cu o potecă îngustă ce coboară sinuos spre mare.

Te-aș urmări din priviri, în fiecare dimineață, plecând la întâlnirea matinală cu pescarii din sat, cu care te-ai împrietenit și care te așteaptă înainte de a ieși în larg.

Până să te întorci, aș lenevi goală pe terasă, sub o pălărie de pai imensă.

Mai rău ca o pisică burgheză, pe care nici măcar un șoricel speriat n-ar convinge-o să renunțe la dolce vita.

Spre prânz, aș pregăti o salată frumoasă, în care aș amesteca, dulce și acrișor, fructe și legume proaspete, semințe de susan, brânză și stafide, cu un firicel de ulei de măsline. Și cu o felie groasă de pâine pufoasă.

Abia terminată salata, aș simți cum sosești felin pe vârfuri și mă iei în brațe și îmi susuri la ureche “se agapó”.

Și te-aș iubi atunci, imediat, cu toată sarea mării pe tine.

Te-aș privi în ochi, fără să clipesc, și am respira împreună in out, in out... acordați precum două viori.

Și am mânca apoi, la umbră pe terasă. Ascultând muzică.

Tu povestindu-mi pescarii și năvoadele. Apoi aș face o cafea neagră, fără zahăr, pe care ți-aș aduce-o fierbinte la masa ta de lucru.

Citind o carte, aș aștepta cuminte să treacă ora aceea sfântă de la amiază în care tu scrii.

Și m-ai surprinde, venind să mă prinzi în brațe nerăbdător, ochi flămânzi și mâini neastâmpărate, fierbinte-doritor, cu o dorință nouă.

Iar mai pe seară, am merge într-o plimbare pe plajă.

Ne-am întâlni apoi cu prietenii noștri la acel mic café din sat, am cina cu ei și am lega fiecare conversații diferite, separate, cu oameni simpli și frumoși.

Și te-aș căuta discret din priviri, doar ca să-ți dau de știre cât de fericită sunt.

Da, cred că mi-ar plăcea.