Hello, darling,
Life it’s like a box of chocolates, you never know what you’re gonna get.
Dau dreptate lui Gump.
Forrest Gump.
Let’s time-travel, 4 years ago…
O dimineață de început de decembrie ca oricare alta, nimic special, nimic nelalocul său.
Ca de obicei, mă trezesc înaintea tuturor, pregătesc micul dejun și cafeaua, trezesc puștimea, veghez la îmbrăcare, spălat pe dinți, coborât la masă, mâncat mic dejun și pus tartinele în ghiozdan.
Gata de mers la școală…
Urc la etaj în master bedroom și mă așez fără gânduri pe marginea patului, așteptând să se elibereze baia.
Cineva face duș și, vizibil, gustă cu poftă momentul.
Nu sunt nici obosită, nici enervată, doar înrolată pe tăcute într-o rutină devenită un fel de a fi.
Am și uitat cine eram, înainte.
Nu mă plâng și, evident, nu mă consolez, căci nu am timp.
Trebuie să ieșim din casă peste 20 de minute fix.
Se deschide ușa de la baie și apare acel cineva.
Un domn înfășurat într-un prosop pufos, ai crede o publicitate pentru detergenți.
Și în mintea mea deodată apare doar un singur gând, un cui înfipt cu sete și cu de la sine putere:
cine e acest domn?
Preț de o secundă, nici măcar.
Mă troznește imediat că acel domn e bărbatul cu care împart absolut tot, sau aproape, de 25 de ani.
E tatăl copiilor mei.
E omul pentru care aș fi jurat că mi-aș da viața.
Pentru care m-am lepădat de cine eram, ca să devin cine sunt.
Doar o secundă, nici măcar…
Însă acea fracțiune de secundă și-a lăsat amprenta.
Adâncă, fier roșu.
Mi-e gura uscată dar nu știu ce să fac, pentru că oricum șampania e în frigider, și frigiderul în bucătărie, iar eu sunt la alt etaj și nu avem room service.
Și ori ce-ar fi… e prea devreme, și e înainte de serviciu, și trebuie să ieșim din casă fix peste 15 minute.
Totul pare dintr-odată o gravă eroare de tip organizatoric.
Ar fi trebuit poate să folosesc baia cealaltă, a puștimii.
Ar fi trebuit poate ca domnul din publicitate sa-și fi terminat dușul înainte să am eu timp de fantezii.
Sau cum s-ar spune în limbajul eurocrat cu care mă delectez zilnic: o lipsă acută de optimizare a timpului și a resurselor alocate acestui proiect comun de lungă durată.
Dar nu este.
Persistă.
Și dizolvă amar în clarviziune până și ultima fărâmă de iluzie.
Și în zilele următoare, după cum se cuvine, trec conștiincios prin toate etapele de obicei prescrise de psihologi binevoitori în circumstanțe atât de supărătoare:
negare, furie, negociere, depresie și împachetat frenetic.
Am sărit peste acceptare, cu încăpățânare.
Zodie Leu, ascendent Scorpion.
Faimoasa alegere între F sau FF:
să fugi sau să faci față.
Sau cum ar spune William… fucked or double-fucked? this is the question.
Să fugi de la locul faptei e o infracțiune, pare-se.
Iată-mă deci o infractoare.
În libertate.
And so far, it seems to me more like a triple F:
freedom feels fantastic.
Amalia