My darling,
Ții cu dinții de acest ideal al iubirii unice.
“One soul mate, one love”
Sunt nedumerită, cât de mică îmi pare inima ta… cum e posibil așa ceva?
Spuneam că inima mea seamănă mai degrabă cu ghiozdanele noastre din clasa Ia.
Prea mari și veșnic prea pline.
Greu de purtat în fiecare zi.
Și totuși, noi ne înhămam cu drag la această cărăușie școlărească tocmai pentru că știam un lucru: tot ce puneam în acel ghiozdan și târâiam opintindu-ne, era absolut necesar.
Vital. Indispensabil.
N-am fi renunțat la nici o culoare din trusa de creioane.
Prin cap nu ne-ar fi dat să aruncăm vreun caiet, cu linii sau cu pătrățele.
Compasul știam bine că îl foloseam doar joia, de la 10h la 10h50, dar îl aveam în ghiozdan în fiecare zi.
Fiecare lucru își avea rostul lui.
Așa și dorurile noastre…
Fiecare își are rostul lui. Și loc e destul într-o inimă. Și încap toate.
Și împreună compun geometric șira ființei noastre.
Cu cât mai multe și mai ample, cu atât ne ridicăm mai sus, mai aproape de stele.
Și ne tot înălțăm până când ne preschimbăm din nou în praf stelar și ne întoarcem de unde am venit.
În oceanul de iubiri adăpostite laolaltă în ghiozdanul cel mare, pe care scrie “univers”.
Nimic nu se pierde.
Totul are un rost.
Așa și iubirea mea.
Așa și iubirea ta.
Amalia