My darling,
Îmi place să mă ascund în gândurile tale.
Cu tine în gând, always.
Dar astăzi aș fi vrut o aventură absolut nouă: să îți intru în piele, sub piele.
Să fiu cu tine când intri val-vârtej în sala de audieri și, trecând pe lângă ea, doamna din capătul banchetei să aibă impresia că cineva a întredeschis fereastra și miroase a pământ negru, proaspăt arat și a frunze de toamnă risipite de vânt.
Să fiu cu tine când obosit, îți strângi dosarul și îți iei fotogenic la revedere de la un confrate, care te felicită și, preț de o secundă, adulmecă parcă din tine rășina și scoarța de copac și se întreabă cum de reușești să ai mereu aerul că vii dintr-un week-end pe munte, din drumeție?
Să fiu cu tine când ajungi spre seară acasă, îți desfaci cravata, îți deschei câțiva nasturi la cămașă iar ultima mea fărâmă, leneș agățată de tine invocă, ai crede, lemn de alun…
Nu, alune de pădure prăjite și faguri de miere sălbatică.
Acesta aș vrea să fie parfumul ce pune stăpânire pe epiderma ta.
Iar gândul de mine să te ducă departe.
Să simți înălțarea copacilor, de la pământ până la cer, oriunde te-ai afla.
Să ai impresia că zărești, zglobie, o siluetă cu glugă roșie și, în urma ei, una sumbră, cenușie…
Amalia