My darling,

Tu nu știi, dar am descoperit, cu ocazia revelionului, că eu nu mai am nici o rochie și nici o fustă… ciudat, nu?

Cu gândul la o viitoare-probabilă-cine-știe-când întâlnire cu tine, și o cină în doi undeva într-un loc frumos, am hotărât să îmi găsesc o rochie.
Ceva special dar simplu. Ceva elegant dar discret.

Și am găsit.
O rochie neagră, de mătase, de la Givenchy, avec une touche de rouge, doar pentru a agăța privirea periferică în caz de coridă iminentă.
Am primit-o, am probat-o, e S-P-L-E-N-D-I-D-Ă, îmi vine perfect.

Dacă mă învârt e învolburată diafan, ca de prințesă modernă.
Dacă e să cobor scările zglobiu, parcă valsează în aer, despicată fiind într-o (singură) parte până la coapsă.
Mă imaginez pe stradă, de mână cu tine, și o rafală de vânt primăvăratec… soră cu Marilyn.

Nu e “sexy” în sensul clasic al cuvântului, dar… îmbrăcată cu ea, știu exact cât de senzuală sunt.
Mult.

Dar nu o voi păstra.
După telefonul tău, nu mai sunt atât de încrezătoare că ocazia de a o purta se va ivi într-un viitor relativ apropiat.
O voi returna, cu părere de rău.

Unele lucruri, deși sublime, nu sunt sortite să se împlinească.

Îmi va rămâne amintirea cât de frumoasă mă simțeam în ea.
Așa cum îmi rămâne amintirea cât de frumoasă eram în cuvintele tale.

Amalia

Ceva de comentat?