Ce scriu eu aici, e un fel de Esperanto, așa că hai să vă traduc:
“- Un pic la colț!”
Voiam să vă întreb, pe șleau, fără perdea și fără falsă timiditate:
– Voi ce fel de broscuțe sunteți?
Și avertizez toți bărbații care mă citesc și cred că e vorba de Prinț, transformat în Broscoi, și retransformat, prin iubire, în Prinț… Sincer, cine mai crede în basmele astea?
Nu, e vorba de povestea aia cu broscuța, care se bălăcește în largul ei, și e fericită și împăcată cu soarta. Are ochelari de soare/cal, pălărie de pai și cocktail cu umbreluță roz. What a wonderful world!
Ce nu știe însă… e faptul că ea nu înoată într-un iaz încălzit alene de razele soarelui… nu, deloc! Înoată într-o oală pusă pe foc. Dar încă nu știe, nu simte.
Nu-i bai, va afla când va fi prea tărziu, când se va fi opărit de la apa treptat fierbătoare. Când, moleșită de căldură, nu va mai avea suficientă forță ca să sară din oală.
Asta vă întreb eu: voi de care broscuțe sunteți?
Din alea care sunt la suprafață, și mai aruncă așa câte o privire curajoasă în jur, și descoperă că nu sunt într-un iaz idilic, ci într-o oală pe foc? Sau poate broasca aia meditativă care nu prea doarme noaptea întrebându-se:
– Bun, se vede cu ochiul liber, nu e iaz, e oală pe foc. Sar din ea, mă salvez! Măcar îmi regăsesc libertatea… Dar dacă dincolo de oală, e și mai rău, ce mă fac?
Sau aia, care e mai la fundul oalei, așa încât nu vede nimic din ce e în jur, îndeosebi pentru că nu vrea. Altfel… ar lua-o razna! Prin urmare, oricât i-ai demonstra că înoată pe loc într-o oală pe foc, se va uita lung la tine, luându-te drept nebun. Sau ironic, complotist. Sau și mai rău… serios-conspiraționist.
Pentru că broasca aia are, după cum bine spun francezii metaforic, le cul dans le beurre.
Sincer, ea și-a atins idealul! E perfect încadrată la locul muncii și în societate. Critică absolut tot, pe brânci, dar ea are voie să o facă deoarece „știe ea” mai bine decât restul. E regulamentar vaccinată din primul val, deci acum merge cu oarecare superioritate binevoitoare în vacanță, la terasă, la concerte. Se crede sincer realmente și totalmente imunizată. De aceea, spre binele celorlalți – că al ei e deja pe deplin realizat, nu? – cere cu tărie să devină vaccinarea obligatorie…
Broasca aia e absolut incredibilă, splendid aliniată pe calapod L’Oréal sau Colgate. Cotizează cu zâmbetul pe buze la Casa (privată) de pensii și chiar nu are chef să își pună vreo întrebare subversivă, de genul “oare apuc pensia?” Are certitudini care îi țin cald și idei fixe care o lasă rece.
E o broască fruntașă, splendidă, ca din revistă și care are mereu dreptate (doar pentru că nu e contrazisă). Își alege ziarele pe care le citește, emisiunile la care se uită, oamenii de bine pe care îi frecventează… și, nefiind contrazisă de nimeni cu voce tare, e la mintea cocoșului, nu? că are perfectă dreptate.
– Care oală, care foc?
Ea și altele ca ea, înoată armonios împreună într-un iaz însorit (incubator) nu într-o oală (rezervație). Parafrazez vag ironic din Minunata lume nouă, Aldous Huxley.
Vă povesteam alegoria asta despre amfibieni, așa cât să vă ușurez pornirea motorului intelectual. Să presupunem, prin absurd, că broscuțele contestatare:
- cele care nu se dau la fundul gândirii dominante,
- cele care se agită la suprafața propagandei,
- cele care nu au certitudini sforăitoare,
- cele care nu trec prin viață precum valiza prin gară,
- cele care habar nu au, dar vor să afle,
- cele cu pete disonante în peisajul intelectual monocrom…
Dacă ar fi să sară din oală, înainte de a fi răsfierte, vă dați seama ce fel de curaj le-ar trebui? Că de sărit, sari… dar nu știi unde aterizezi. În iaz, în puț?
Numai că mă/vă întreb sfios… ce fel de ființe am fi noi, dacă nici măcar nu ne-am pune întrebarea:
– Oare ce e dincolo de oală/iaz?
Nimic frumos nu se face nici din frică („parte a problemei”), nici din conformism („parte a soluției”). Gândire binară. Stiți cine mai funcționează așa? calculatorul, robotul, alba-neagra!
Eu personal, mă uit în jur, uneori cu groază. Mă uit la broscuțele de la fundul oalei, cu jale. Nu le contrazic pentru că le respect dreptul lor de a fi inconștiente… Ignorance is blessing.
Dar sincer, sunt pe buza oalei și știu că trebuie să aleg. De fapt, inima mea a ales deja: triplu-salt-oricât-de-mortal! Numai că mintea încă nu conectează… De aceea încerc să o liniștesc, punându-i la dispoziție colaci de salvare de care să se poată agăța.
Ba un Bitcoin, ba niște Ethereum, ba un staking (adică risc aproape zero) de EURS, USDT și USDC pe diferite platforme, cam pe la 12% APY* Următoarea pe listă e Celsius (CEL) și nu mă refer la temperatura apei din oală.
Un colac de salvare nu de alta, dar ca să nu ne intre mintea la apă. Și oricum, saltul este mult mai artistic, atunci când te convingi că aterizezi pe o saltea (mai) burdușită.
Pentru că din păcate – sau din fericire – odată ce ai priceput că iazul tău însorit e de fapt o oală pe foc… nu te mai poți preface că nu știai. Inevitabil va fierbe, mai devreme sau mai târziu!
Ca în cântecul…
„Domnişoară, iazurile fierb,
Ploile decad în serpentine.
Dacă azi ai cumpăra un cerb,
Fără cripto n-aş veni la tine…”
Ploile decad în serpentine.
Dacă azi ai cumpăra un cerb,
Fără cripto n-aş veni la tine…”
De ce fierb? Pentru că așa vrea mușchiul termodinamicii și nu există vreo broască, fie ea și cu stea în frunte, care să poată schimba asta. Este exact metafora din Matrix, după ce Neo ia pastila roșie**: there is no going back!
Așa că rotunjiți colțurile, prindeți tangenta, mergeți a Bit (dans le) coin. Poate vă faceți curaj și săriți artistic din oală… Dacă aterizați în lacul Leman?
Amalia
*APY = annual percentage yield
** „You take the blue pill… the story ends, you wake up in your bed and believe whatever you want to believe. You take the red pill… you stay in Wonderland, and I’ll show you how deep the rabbit hole goes.” (< Morpheus, Matrix)