My darling,
Sunt și zile triste în carantina asta…
Ieri a fost o astfel de zi, am aflat că P., colegul nostru spaniol, a fost găsit mort în apartamentul său.
Corect izolat, cum scrie la carte carantinat, ireal de… s-i-n-g-u-r.
Dintr-odată, virusul nu mai era ceva așa… o chestie departe, doar la televizor.
Și cum nu am televizor – adică am aparatul electrocasnic, dar nu și canalele tv – în mintea mea Covid-19 era, ca orice virus care se respectă, cu desăvârșire invizibil.
Sunt mereu încrezătoare în steaua mea norocoasă.
Sunt mereu într-o stare de spirit “invincibilă”.
Dar ieri, nu.
Ieri, mi-ar fi prins bine să mă fac mică în brațe la tine.
Și să mă legeni încet și să îmi susuri la ureche “o să fie bine, o să fie bine”.
Pentru că sigur, va fi.
Poate diferit, poate neașteptat, poate challenging… dar cu siguranță bine.
Natasha mi-a scris și m-a emoționat sincer.
Mă întreba:
“Hi, Amalia, are you safe? It sounds like hard times.
I know you are not scared, because you rarely are, but I am kinda worried.
Maybe relaxed like a lioness ready to jump, is the best strategy for this epidemy.
I feel, like I am sitting under the mountain and just waiting for an avalanche.”
Răspundeam că sunt bine, că îmi lipsește în draci, că ar fi 1001 de lucruri pe care aș vrea să le facem împreună urgent.
Să ascultăm muzică bună, să bem vin franțuzesc, să ne ținem de mână, să stăm la soare goale pe marginea piscinei, să îi spun la ureche cât de frumoasă este și cât de mult aș vrea să fie mereu în brațe la mine.
“Thank you for this ray of happiness.
It’s definitely possible to be ok in the end, and both of us, you and me, we will be.
Whatever is happening, my love, my shield.”
În fond, dacă virusul acesta ne amintește sau ne învață ceva, este tocmai faptul că deși izolați, carantinați și stresați, tot nu suntem singuri.
Jumătate din locuitorii orașului Paris sunt celibatari, oameni care trăiesc singuri.
Ca și model de societate, e înfiorător, când te gândești.
Ne trebuia tuturor o schimbare.
Darling, îmi trimiteai, drept mood of the day, un cântec frumos Adrift al celor de la Hollow Coves.
“Feels as if my flaws have pulled me further than I thought…”
Flaws? Hmmm, aș crede mai degrabă feelings, ceea ce, în sine, nu e rău.
“Is there any simple way for us to go?”
Evident, nu. Dar de ce să fie simplu?
Mai bine să fie exact așa cum e. Astfel evoluăm, devenim mai buni, ne aflăm forța dinăuntru.
Darling, îmi place când îmi dai de știre cum ești, ce simți.
Makes me love you even more.
Dă-mi voie, la rândul meu, să îți propun un cântec.
Amalia

Ceva de comentat?