My darling,
De ceva vreme, tot pândesc “momentul potrivit” ca să îți spun ceva ce mi se pare important, dar acel moment nu se ivește în nici un chip.
Așa că am ajuns la concluzia că mai bine îți spun și gata, fără a mai aștepta în zadar.
Regăsirea ta mi-a permis să scriu din nou, fără nici un fel de pretenții literare sau artistice. Pur și simplu să scriu din nou, ca și formă de meditație, ca și exercițiu intelectual, fără alte intenții.
Doar datorită ție… tocmai pentru că tu ești muza mea, scânteia care declanșează multe și mărunte la mine în suflet, în minte, și nu numai.
Și pentru asta, îți mulțumesc sincer, din suflet.
Ideea mocnea de ceva vreme.

La un moment dat, s-a impus de la sine, ca o evidență.
Iar din 10 februarie am un blog.
Nimic extraordinar, nu-i fac publicitate, nu îl promovez în nici un fel.
O pătrățică în vastul Internet, doar a mea.

Au fost (și sunt în continuare) momente în care ai dispărut cu totul, în care nu pricepeam de ce, nu știam dacă era ceva definitiv sau nu, momente în care tânjeam după tine, dar pur și simplu nu erai disponibil.

În decembrie, când ai avut tăria să mă alungi, ceva s-a șubrezit, iremediabil.
Ca un resort pocnit și pe care nu îl mai poți încorda înapoi cum era. Îmi trebuia neapărat o cârjă.

Am vrut să îți spun când am venit să te văd, imaginasem o modalitate simplă de a-ți povesti acest lucru, însă revederea noastră nu s-a petrecut până la capăt exact așa cum imaginasem eu.
Astrele nu s-au aliniat cum trebuia, intimitatea nu mi s-a părut suficientă încât să pot evoca subiectul.
Și abia-abia ne regăseam, sincer mi-a fost teamă să aduc vorba.

Însă iată că timpul trece și momentul potrivit tot nu se ivește, și acest mini-secret mă apasă. De aceea, prefer să îți spun.

E terapeutic și a devenit necesar în rutina mea. Mă echilibrează.
Îmi lipsești amarnic și mă amăgesc la gândul că astfel umplu golul de tine.
Mă iartă că nu am reușit să îți spun mai devreme, însă multă vreme nici eu nu eram sigură că voi continua să scriu, că va avea un sens, că ar putea deveni atât de indispensabil.

Sunt extrem de atentă și discretă, iar anonimitatea personajului pe care îl incarnezi, “malgré toi” mi se pare deplină.
Ți-am spus mereu și repet încă o dată, în ciuda imensei dorințe pe care o am față de tine, nu vreau să stric absolut nimic în viața ta.

Nu doresc să fii al meu cu orice preț.
“Bien au contraire”, îmi doresc să fii fericit, alături sau departe de mine.
Iar povestea noastră e atât de frumoasă și unică, încât mă gândeam că merita să fie împărtășită, chiar și foarte modest.
Blogul acesta e ca și cum am avea un bebeluș împreună, despre care tu afli abia acum.

Un copil din flori.

Amalia

Ceva de comentat?