Pe vârfuri pășesc, în miez de lună plină,
Printre sentimente apuse mă strecor.
Ierburi de vrăji rup, de la rădăcină,
Și presar, alene, grăunțe de dor.
În echilibru fragil, o piruetă schițez.
Dar fără ecoul tău, mă împiedic și cad.
Sunt Gretel în pădurea de brad. Fărâmițez
colțul de pâine ce mă va-ntoarce din iad.
Stau cu-o mână întinsă spre lupul cenușiu
ce dinspre temeri negre apare, furișat…
Am har de-mblânzire în iris auriu,
Neclintită-l privesc: se înclină și l-am mângâiat.
Lupilor de m-aruncați, între ei cu drag sălbăticesc
Pe vârfuri, drept armă doar o vrajă îngânând.
Când haita urlă la lună lehamitea mea de lumesc,
Noaptea e neagră și-are ochi de jivine. Curând.