My darling,
E ora 7 dimineața, și sunt în continuare prinsă în magia de aseară.
Îți spusesem că invitam pe Consiliere la un concert, în “mod VIP” activat.
Ah, mă uit pe geam, afară fulguiește, se întâmplă foarte rar asta la Bruxelles, e frumos și liniștit, exact ca la mine în suflet.
Deci, cum a fost The VIP experience?
Eu am ieșit din reuniune în jur de 16h, am avut timp să merg până acasă.
Urma să regăsesc Consiliere la ora 19h, în fața intrării VIP a Forest National, una din binecunoscutele săli de concert bruxelleze.
Nu știu dacă șoferii noștri Uber respectivi s-au sincronizat în mod neașteptat, însă cert este că am ajuns aproape în același timp.
Am intrat, am lăsat paltoanele la vestiar, au scanat codul QR pe telefonul meu, ne-au pus brățările “the vip experience” și o hôtesse d’accueil ne-a însoțit pâna la VIP lounge, unde am fost întâmpinate cu zâmbetul pe buze și cu întrebarea ce anume dorim să bem.
Ne-au instalat la masa noastră, Consiliere era înfometată, așa că am hotărât să cinăm.
Am inspectat colțul “salate”, frumos.
Apoi colțul “midii, sauce mousseline, legume”.
Eu m-am oprit la colțul vegetarian, sunt mereu mulțumită cu legume, crude sau fierte.
Am ciocnit paharele cu șampanie și am urat Consiliere din nou “La mulți ani!” numai fericire și iubire.
Era emoționată, eram emoționată, îmi plac momentele acestea oarecum stângace, dar sincere.
Am cinat în voie, am povestit o grămadă de lucruri, am savurat atmosfera aceea plină de o energie zâmbitoare, lejeră ca un balon scăpat din mână…
La un moment dat, ni s-a adus la cunoștință că începe să cânte Léa Paci, care asigura prima parte a concertului lui James.
Când ne-am hotărât să mergem să o ascultăm, din nou am fost însoțite pe culoare, scări și uși secrete până în sala de concert, preluate de o plasatoare și conduse până la locurile noastre.
La oarecare distanță de scenă, dar oarecum la înălțime, fără alte rânduri de scaune în fața noastră, deci cu o privire de ansamblu perfectă asupra scenei, a ecranelor uriașe.
Léa cânta în franceză, nu o cunoșteam, am ascultat doar ultimele 2-3 cântece… dar a fost plăcut.
Când a terminat ea, ne-am reîntors în lounge, am mai discutat, băut, râs.
Ne era foarte bine.
După un intermezzo de 30 de minute, James urma să urce pe scenă.
Așa că ne-am îndreptat cu toții din nou pe scări, culoare și uși până în sala.
Și, abia instalate, a apărut James… cu aerul lui de adolescent, cu chitara în mână… și deodată VOCEA.
Extatic.
Iar sentimentul acesta de bucurie intensă m-a traversat în valuri de-a lungul concertului, de la început până la sfărșit.
James a glumit cu noi, ne-a spus că mama soacră era în sală, că soția lui e pe jumătate Belgiancă și deci are un atașament deosebit față de Bruxelles.
Franceza lui e nostimă, cu accent britanic, absolut delicioasă, mai ales când amesteca și cuvinte în engleză.
Te las să îți imaginezi explozia de strigăte…
A cântat absolut tot ce îmi doream eu.
Cold.
Goodbye, my lover.
Monsters.
I really want you.
Hello.
Ne-a amăgit că nu va cânta You’re beautiful…
Iar când a început să intoneze, a fost magic.
Toată lumea și-a aprins luminile din telefoane, eram toți niște furnici luminoase și fericite.
Am dansat aproape non stop, la sfârșit eram udă, din cap până în picioare, de parcă tocmai ieșisem de sub duș.
Și mă simțeam plutind.
Singurul regret este că că s-a terminat oarecum abrupt… prea repede, aș fi vrut să mai dureze.
Când ne-am regăsit în sala VIP cu toții, oamenii aveau o emoție diferită în priviri.
Urma să ni se servească desertul.
Cu coada ochiului, am văzut pe unul din ospătari pregătind ceva așa, pe ascunse, iar când s-a stins lumina, l-am zărit coborând scările, cu un tort iluminat de artificii, lumea a început să intoneze instinctiv Happy birthday… așa și Consiliere.
Și mă întreabă, curioasă “a cui o fi ziua?”
Până se oprește tortul exact în fața ei…
Fericire în ochii ei.
Bucurie într-ai mei.
Ne-am luat în brațe și sincer, acesta e genul de prietenie pe care o vreau.
Fără farduri, fără îndoieli, ca o explozie pasageră de emoții crude, pure.
Am mâncat din tort, care era foarte bun, restul l-a cerut Consiliere în doggy bag, pentru soțul ei.
Și când stăteam noi așa de vorbă, s-a apropiat de masa noastră o adolescentă, 15-16 ani, care mi-a zis, dintr-o suflare, textual:
– Vous êtes très belle et vous dansez très bien.
Sunt foarte în largul meu când ofer.
Sunt nedumerită atunci când trebuie să accept.
M-am străduit.
Puștoaica era venită cu familia, erau la masa alăturată, își adunase tot curajul ca să vină să vorbească cu noi…admir mereu spiritele îndrăznețe.
Am discutat un pic, a mai urat încă o dată La mulți ani! și s-a întors la masa ei.
Am plecat chiar ultimele, la vestiar ne-au întrebat dacă am accepta să completăm un formular de satisfacție.
Și încă cum!
Am recuperat paltoanele, ne-au oferit câte un cadou, am chemat Uber și am ieșit afară unde era super frig și vânt.
Prin contrast cu atmosfera caldă și plăcută de dinăuntru.
What a night!
Când am ajuns acasă, mi-a fost greu să nu-ți împărtășesc, la fierbinte, impresiile.
Ca o cale de a le păstra mai îndelung.
Dar nu răspunzi nimic.
Pare să fie o conversație digitală în care unul se ridică deodată și pleacă, fără ca celălalt să poată ști dacă revine, dacă s-a întâmplat ceva…
Pariez că într-o conversație reală nu m-ai lăsa vorbind de una singură…
Amalia

Ceva de comentat?