Skip to main content
My darling,
Se pare că acel termostat fixat de mine pe “just friends, just a coffee” a avut un efect absolut neașteptat asupra ta.
Îți uram, zburdalnică, o zi însorită.
Răspunsul tău nu s-a lăsat așteptat prea mult.
Și ce răspuns!
Una din acele superbe fotografii pe care știi tu să le faci, în care compoziția peisajului, văzut prin ochii tăi, e absolut surprinzătoare, prin contrast și prin echilibru.
Aș fi vrut atât de mult să o pot arăta aici, dar nu îndrăznesc să te rog să accepți.
Încerc să o descriu, în mod necesar stângaci.
O priveliște imortalizată dintr-un punct culminant.
Dacă împarți imaginea în treimi orizontale, atunci treimea ce constituie baza fotografiei reprezintă doar pământ negru și licăriri ale unei localități, undeva într-o vale.
Celelalte două treimi, deci partea superioară a fotografiei: cerul.
Tulbure și senin.
Nu se poate ghici dacă a fost tulbure și se înseninează, sau invers.
Linia orizontului, care delimitează segmentele orizontale, nu este nici dreaptă, nici continuă, ci definită de peisajul terestru, de un deal împădurit, cred.
Obții vizual un orizont asemănător literei “v”, precum aripile unei păsări în zbor planat deasupra vântului.
Și… norii, în mod parcă înscenat, urmează aceeași denivelare, impusă de geografie.
Oarecum ireal, căci nu poți stăpâni traiectoria norilor.
Privită vertical, jumătatea stângă (simbolic, inima) a fotografiei este extrem de sumbră, furtunoasă, pământ și nori în nuanțe de maro până la negru.
Iar partea dreaptă (simbolic, mintea, rațiunea) este senină, ca și încrezătoare.
Din nou, fără să putem ști dacă este înainte sau după furtună.
Și pariez că nu ai urmat niciodată cursuri de fotografie.
Ce vezi tu, e instinct pur.
Iar sub fotografie, scriai:
Good evening! La început a fost o zi solară, apoi s-a tulburat de vânturi nelumești, apoi a devenit polară, cu zăpadă udă stropșită cu ciudă, mai pe seară s-a transformat într-o mare calmă și, aparent, prietenoasă!
Cumva descriai emoții nu imagini, asta știu sigur.
Ale tale?
Ale mele?
Chiar și fără voia ta, am să comand un tiraj în format poster, al acestei fotografii.
Amalia