Hai salut, tot eu…
Da știu, scriu iar, deși am scris ieri…
Dar azi sunt supărată.
Stăteam și mă gândeam așa, cu jale, la femeile întreținute.
Ce fel de personalitate poți să ai, când ai două brațe și un creier și nu produci nimic, nu contribui în nici un fel la bunăstarea societății… în secolul XXI?
Wtf…
Stai acasă, ești “casnică”, nu câștigi un leu, deși societatea (adică pe banii noștri, ai tuturor) a investit în tine, te-a instruit, ți-a dat o șansă, uneori în detrimentul altora care, poate, ar fi meritat-o/fructificat-o mai mult.
Iar tu… alegi indolent să stai acasă și măcar dacă ai fi un fel de Dita Von Teese 2.0… sexy, voluptuoasă și vulcanică, eventual cu șorț înflorat la bucătărie, peste guêpière și port-jarretelles, aș spune:
– Hombre! Jos pălăria! Asta da! femeie la casa omului… vreau și eu una!
Dar nu, nici măcar… ești casnică sadea, și nu siameză de interior.
Stai acasă cât e ziua de lungă și … nu știu, aștepți.
Ce anume, nu prea se știe.
Soțul, sigur nu… pentru că atunci când îi auzi mașina în curte, dintr-odată hiperventilezi, ai atât de multă treabă, ești super-ocupată, abia-abia îți tragi sufletul… Săraca de tine, și cu duhul, și în contul bancar (doar dacă ai unul, pe numele tău)!
Hai să fim serioși. Măcar 5 minute.
Habar nu ai ce vrei de la viață.
Și singura cale de a-l ține pe omul acela lângă tine e joaca de-a “iubi, eu sunt neajutorată, tu ești prințul care mă salvează și are grijă de mine”.
Mazeltov!
Până se prinde Prințul de șmecherie…
Sau poate ai baftă „chioară” și e în continuare orbit de diplomele tale și preferă să nu se prindă. Cică, nevasta trofeu academic!
Pentru că… și Prințul, pe bune! nu e nici el atât de naiv… unde mai prinde el așa un chilipir?
Madam stă acasă, nu face scandal că mdee… nu prea îi dă mâna.
Nu cere socoteală de nici un fel (chestie de balamale) iar… cu un pic de noroc și/sau de entuziasm simulat stă (are de ales?) scândură îmbufnată în fiecare vineri seara la serialul “Misionarul vesel și/sau fulger” (bifați voi mențiunea inutilă).
În termeni socio-științifici, se cheamă “aranjament matrimonial”.
Pe românește spus, conveniențe.
Mie îmi este milă, și nu de Prinț, că el știe ce face, și-a făcut la rece toate calculele și lui i se pare că e combinația câștigătoare (săracu’).
Nu, mie îmi este milă de așa-zisa Prințesă, care nu va afla niciodată de ce anume este în stare. Trece prin viață, ca Vodă prin lobodă.
Potențial irosit, se cheamă. Barbie deghizată. Cum spunea nu demult o prietenă „adio, Brunhilda!”
Mă știți cum sunt… mai buldozer, mai rebelă, mai frontală… stau capră doar când aleg eu. În rest, beau șampanie pe banii mei și nu dau socoteală nimănui pe ce anume am cheltuit câteva mii de € lunar.
Când ai talent și îl ascunzi sub covor, sau mă rog, se cheamă că “pe tine nu te interesează banii, că ești aspirantă-artistă cu X diplome” (măcar să fi fost diplome X) eu întreb ironic … serios vorbești?
Mare păcat!
Că dacă ai avea o fată, nu așa ai vrea să o crești, nu?
Ai vrea să fii un model demn de urmat, să îi arăți nu prin “parole, parole, parole” (of, iar biata Dalida) ci prin fapte, că o femeie e în stare să stea relaxat vertical (și nu drepți) chiar și fără o cârjă bărbătească la îndemână și că epoca Prințului poate nu a apus în întregime, ci a evoluat.
În ziua de azi, Prințului nu i se mai cere să vâneze căprioara și să o trântească mândru pe masa din bucătărie…
Nu, i se cere să evolueze, să fie conștient de aspirațiile lui depășite de mare salvator/protector și să și le atârne undeva, precum poftele. Sau să le sublimeze:
– Măi bărbate (dacă ești) fii util, împinge femeia aia de la spate să se împlinească, chiar dacă te doare la ego și chiar dacă apoi, odată independentă, s-ar putea prea bine să o pierzi!
Pentru că adevărul gol-goluț, dragii mei, este că nici o femeie perfect echilibrată, neresemnată și conștientă de valoarea sa, nu își dorește să fie dependentă financiar (ca să nu mai spun altfel) de un mascul, oricâți cm ar afișa el în erecție semi-moale la serialul de vineri seara.
A-propos, amanții, chiar și mult mai tineri, sunt așa de rezistenți, înzestrați și talentați, tocmai pentru asta au fost inventați…
De când e lumea.
Amalia