My darling,
Spuneai că îmi mulțumești din suflet pentru acel “let her go in love” care este, după părerea ta, chintesența iubirii.
Te cred, și eu am fost emoțional răsturnată de aceste câteva cuvinte simple, învățate de la Consigliere, cam acum patru ani…
Uneori, Consigliere mă ceartă și zice serios și solemn “da’ nu se poate așa, eu vorbesc, eu aud”. Mă bucur să îi pot arăta că nu e chiar așa. Cuvinte simple, o energie minunată. Ajută mult.
Au în ele o rezonanță care depășește gândirea și apelează direct la esența a ceea ce suntem.
Infinite love.
Dar despre altceva vroiam să îți scriu astăzi. Am îndrăznit să merg într-o plimbare în Bois de la Cambre. Nostim cum funcționează mintea omenească…
Sunt lucruri pe lângă care aș/am fi trecut fără să le vedem dar care, dintr-o dată, devin vizibile pentru că universul nostru zilnic s-a restrâns drastic din cauza carantinei și deci, creierul nostru este mai puțin solicitat într-un spațiu redus precum o casă sau un apartament.
Au înflorit deja magnoliile. Ciudat, în fond e un copac. În franceză, cuvântul este masculin, “un magnolia”. Ce flori fragile! Am cules una de pe jos, căzută sub ochii mei, și deja “învinețită” din cauza impactului pe trotuar.
Nu știu dacă ai văzut filmul “Magnolia” (1999) cu Tom Cruise, care interpretează un personaj diametral opus celor cu care suntem obișnuiți din partea lui în alte filme, Misiune imposibilă, Top Gun, Edge of Tomorrow, Jack Reacher, etc.
Cred că în acel rol, interpretat cu un talent brut, neșlefuit de veșnicul său surâs Colgate, Tom Cruise a arătat, acelor care vor să vadă, din ce plămadă e realmente făcut, dincolo de aparențe și de rolul social.
Recomand cu căldură, cu atât mai mult cu cât în acest film joacă și Julianne Moore care exprimă o fragilitate incredibilă, răposatul Philip Seymour Hoffman (scenă epică la telefon, o vei recunoaște) și John C. Reilly (în rolul polițistului atipic).
Un film de trei ore, construit exact ca un mozaic, în care piesele se îmbină treptat pentru a ne arăta cum, în fond, viața e făcută dintr-o mie și una emoții.
Și fiecare din ele, la alegerea noastră… după decorticare, după acceptare, după sublimare… (re)devine esența noastră dintâi: iubire.
Perfect pentru o amiază leneșă de carantină.
Amalia