Călătoria mea cred că va fi mai lungă decât aș fi vrut inițial.
Deșertul e hipnotic, singurătatea sa infinită te convinge deseori să te așezi turcește și să desfaci acele geamantane simbolice pe care le tot târâi prin viață, de ici de colo.
Și să te uiți atent în ele, ca să vezi ce anume păstrezi și ce anume arunci.
Acum, eu scormonesc printre defecte și calități, și am de muncă.
Examinez “mărinimia”…
Îmi lipsiți, vă îmbrățișez,
Amalia

Ceva de comentat?