Exact așa voiam să încep postarea, cu melodia asta de pe vremuri…
Plouă, plouă, plouă, plouă
Într-un han departe…
Oameni buni, cât mai poate să plouă în țara asta a lui Papură Vodă?
La cât stăm în apă de la începutul lui iunie, sigur creștem toți la cel puțin 2m înălțime, nu?
Eu primesc tot felul de mailuri care mă invită la vânzările cu reducere pentru articolele de vară, de plajă, de vacanță…
Sincer? Mă apucă nervii, numai când mă uit.
Cu fiica mea, ne-am luat inima în dinți și printre două averse de sfârșit de lume, am plecat – rebele amândouă – în oraș. Puse pe fapte mari!
I-am cumpărat ei, că eu, până să ajungem, eram prea descurajată, fustițe cu material insuficient, rochii mulante cu bretele, jumătăți de tricouri, dintr-alea de se văd tabletele frumos aliniate și talia aia super fină, trasă prin inel.
Toate arată perfect pe ea, de zici că au fost făcute la comandă.
Însă adevărul este că mărcile își fac tiparele de producție pe mărimea 34-36 și adaugă “proporțional” câțiva cm pe ici, pe colo, pe măsură ce treci de la 36 la 40, sau și mai rău, la 42.
Numai că proporțiile pe hârtie nu au nimic de-a face cu realitatea.
Și uite așa dai și tu comandă de un trench… nu neapărat pe principiul să îți iei trench vara și sandale toamna, ci pur și simplu pentru că plouă atât de nesfârșit, încât te-ai săturat de saltul evolutiv înspre statutul de murătură cu medalie, pentru curaj deosebit…
Iar când sosește deghizarea pentru situații acvatice, mărimea 40, nici măcar nu îți vezi vârfurile degetelor, pe cât de lungi sunt mânecile. Cât o zi de post.
Vă spun sincer… cât de curând se împlinesc 30 de ani de când trăiesc în Belgia, și am rezistat eroic, fără trench, până săptămâna trecută.
E drept că au mai fost ani când a trebuit să dau drumul la căldură în casă in toiul lunii august.
Dar au fost și ani când… incredibil, am avut secetă câteva săptămâni în șir.
Deci, oarecum echilibrat.
Dar în anul ăsta Covid II se bat toate recordurile de măgărie și de ploaie torențială.
Deci, spuneam, mi-am cumpărat trench.
Nu de la Burberry că sunt urâte cu strigături.
De la o altă marcă, mai minimalistă și mai pe gustul meu.
Și nu l-am luat de culoare camel că asta își cumpără tot poporul, iar eu, de-acum mă știți…
Sunt genetic programată contra curentului dominant, de gândire sau de modă.
Oi fi având strămoși din familia So(lo)mon, mai știi?
Nu, eu mi l-am luat de culoarea… v-o zic în versiune originală: black night.
Și se potrivește de minune, pentru că într-adevăr suntem deja într-o noapte neagră a drepturilor și libertăților fundamentale.
A se asculta din nou, fără ochelari de cal sau de soare, ultimul discurs al lui Macaron, cu ocazia zilei Bastiliei.
Din mormânt, Orwell i-ar da Legiunea de sinistroză intelectuală și Medalia Sf. Marele Mincinos, dar asta e o altă poveste și noi vorbeam despre meteo oribilă în Belgia, de vara care nu vine și de vacanțele în care refuzăm să mergem, în semn de protest.
Nu mergem pentru că nu dorim să contribuim artificial la relansarea economiei europene, numa’ bine cât să ne anunțe în septembrie – așa… mai oficial decât a făcut-o deja clovnul președințial – cum că au dat buluc variantele peste noi, pentru că nu am fost cuminți.
– Hai ‘napoi la arest la domiciliu.
Păcat de banii ăia cheltuiți aiurea pe o economie șubredă.
Dar nu-i bai… se împrumută UE de pe piețele de capital, și lăsăm copiilor noștri o datorie de 750 mld EUR, din care 45 deja contractate în ziua de azi. Voi ați votat pentru asta?
Nu? nu-i bai, s-a făcut!
Cu datoria înainte marș, noroc, sănătate și să le/ne fie de bine!
Cine aduce aghiazma pentru Grigore?
Oleacă de spirit pozitiv, se poate?
V-am mai zis doar, repet:
– Trebuie să fim parte a soluției, ok?
Ne-am făcut datoria, am salvat economia.
– Care o luase pe arătură din cauza…?
Na și voi de colo… v-ați molipsit de spiritul meu contestatar, sau cum?
– Întrebare neautorizată!
Parcă mai contează din ce cauză suferă economia…
Fiul meu avea start azi dimineață la ora 8h.
S-a prezentat la locul faptei și a zis Comitetul de arbitri să meargă înapoi acasă, nu se joacă golf cel puțin timp de 3 ore (între timp 6 ore, dar sigur se anulează pe ziua de azi).
– Poate se mai usucă…
Ce să se usuce, green-urile inundate, când și cum?
Plouă-plouă-plouă-plouă-non-stop de 6 săptămâni, nu?
Câtă apă poate să înghită și patria asta confeti?
Păi cam tot atâta, câtă propagandă televizată puteți înghiți voi fără a vă îneca, nu?
Adică multă de tot…
Dar mie nu îmi mai pasă. Hombre! am trench, n-are decât să plouă.
Vreme de făcut copii.
Primul care întreabă neautorizat cu cine? vai de trench-ul lui!
Sau de numărat bani…
Uite asta pică foarte bine!
M-a enervat recent unul la serviciu, unul dintr-ăla care suferă amarnic de sindromul mini-gramului de putere.
Beurk, ce specie slinoasă… dar sunt așa de mulți ca el!
Așa că mi-am lansat un challenge – nu, nu ăla cu flotări, e has been – și m-am înscris la un curs despre investiții în criptomonede.
Cât de curând… bani de numărat la greu, numa’ să continue vremea de numărat bani!
Plouă, plouă, plouă?
Vreme perfectă pentru fericirea aia pe care banii n-o aduc.
Dar o aduc criptomonedele!
Amalia
PS: e drept că nu v-am mai scris de mult și dacă tot veni sezonul rochiilor doar la Festivalul de la Cannes… țin să mulțumesc, pe această cale, celor care din Irlanda și din România (nu dezvălui județul, fiindcă e confidențial) au continuat să viziteze ceasornic blogul, cu fidelitate și dragoste (de literatură, clar). Spasiba!