Stați liniștiți că nu e despre teorii conspiraționiste… Tocmai am citit că a zis Klaus că de la 14 septembrie copiii vor merge înapoi la școală fizic și parcă m-a pufnit un pic râsul… dar mă abțin de la comentarii.
Nu, voiam doar să vă spun că băiatul meu e foarte supărat, s-au anulat toate competițiile de golf în Belgia, până la sfârșitul lui august. Slavă Domnului că în Franța încă se mai poate juca. Chiar și competiții WAGR (World Amateur Golf Rankings).
Voi aveți cu toții copii, cum spuneam recent, cam în aceeași categorie de vârstă, nu? Ok, numai Eugen ne-a luat-o înainte și ne-a dat la toți o ceață matematică. Părintește, cum ar veni.
Cum erau copiii voștri, când erau mici? Cică, mici fiind, inocenți și încă ne-dresați – deci cam până la 6 ani, înainte să meargă la școală – sunt autentici, în adevăratul sens al cuvântului.
Autentici în emoții, în dorințe și în sentimente.
Băiatul meu, abia-abia se ridicase vertical pentru a merge biped și deja era atras de golf. O chemare, un imbold, o evidență. Vedeți și în poză… 2 ani, mic, blond și pricăjit, pasionat deja. Primise de ziua lui o crosă de golf și o târâia absolut peste tot, dormea cu ea, mergea la grădiniță cu ea, imposibil să se despartă de ea.
Un fel de chemare, de certitudine inexplicabilă, de vocație evidentă. Și nu l-am împins de la spate nicicând. În schimb, am tot plătit…
Golful, vă spun eu, ca și soție de jucător de golf, ca și mamă de campion, e un virus. Nu e foarte periculos, deși e obsesie. E imbatabil, e irezistibil.
În timpul izolării Covidice, băiatul meu s-a antrenat, cu de la sine imbold, fără să îl împingă nimeni de la spate, în fiecare zi.
Pe ceas, în fiecare zi, chiar și duminica – oricum era o eternă duminică, dar totuși – în jur de 3h/zi, în timp ce prietenii și colegii lui de clasă se trezeau la 12h și jucau Fortnite pe PS4… cât cuprinde.
Și nu vă spun în detaliu tot ce a făcut, că obosiți doar citind… antrenament fizic: flotări, genuflexiuni, yoga, respirație conștientă, vestă îngreunată (lestată) pentru alergări, etc. Plus chestii tehnice de golf.
Antrenament psihologic: vizualizare “hole in one”, gestiune de criză ”bad kick”, relativizare “almost on the green”, etc.
Dietă, de la sine supravegheată.
Eu sunt deja vegetariană de ani de zile, deci când sunt la mine, copiii nu au parte de carne “roșie”, de miel sau de porc.
În cel mai rău caz, piept de pui – dar pui campion, cu medalie, dintr-ăla de-a zburdat toată viața lui în aer liber și a mâncat doar râme grase bio – sau creveți.
La mine, sunt singurele excepții admise.
Tatăl lor nu e așa de strict. Mai scapă câte un spaghetti bolognese, câte un grătar, etc… dar “the golf player inside my son” e super selectiv, nu e neapărat radical, cât pe deplin conștientizat.
Spre informare, carnea roșie rămâne în organism (digestie, descompunere, evacuare, etc.) timp de 5 zile. O mănânci luni la cină și scapi de ea abia sâmbătă dimineța… wtf! Se cheamă putreziciune interioară garantată. Bon appétit!
Eu știam deja asta, de când îmi făcusem mai demult un bilanț de sănătate la un medic naturopat, dar m-am abținut de la comentarii. Să fii vegetarian e ca și cum ai fi credincios, nu te poate convinge nimeni dinafară. E alegerea ta personală, cântărită și asumată, exact ca o credință.
Nu, chestia cu putreziciunea au învățat-o la școală, a venit o dieteticiană și le-a ținut conferințe pe subiect.
Copiii mei merg la școală privată în spirit Montessori, cu Consiliu de clasă și drept de vot pentru a lua decizii. Noi, părinții, susținem financiar această democrație.
Adică Directorul nu face cum îl taie capul…
Copiii au drept deplin la cuvânt și votează. Fac o alegere și motivează votul cu argumente. Organizează dezbateri pro și contra. Întorc un subiect pe toate părțile, îl examinează punct cu punct și abia apoi își dau cu părerea. Și te uimesc!
Chiar înainte de Covid, la ultimul Consiliu de clasă, au votat ca după vacanța de Paște, mâncarea la cantină să fie bio și vegetariană cel puțin 3 zile/săptămână.
Cred că s-a bucurat un pic bietul Director când a izbucnit pandemia… să vedem din septembrie încolo cum va fi.
Uneori îmi spun că nu e neapărat un cadou să ai verticalitate și să gândești singur, fără să îți spună, la ora 20h, tanti din televizor cum anume. Uneori, poate e mai bine să nu știi, să nu pricepi și să nu te consumi.
Ignorance is blessing
Binecuvântat cel sărac cu duhul, nu?
Alteori sunt așa de mândră de puștimea mea, așa de încrezătoare în capacitățile lor, încât viitorul nu mă mai îngrijorează așa de tare, am convingerea că se vor descurca.
Oricum. Oriunde. Oricând.
Amalia