My darling,
Îmi explicai ieri cât ești de fericit în carantină.
Cum această izolare este o binecuvântare, darul pe care îl așteptai de ani de zile.
Cum ești activ cât e ziua de lungă.
Grădinărit, scrabble, plimbări lungi prin pădurile de munte din spatele casei voastre.
Iar când se lasă seara, după un pahar de rosé de Purcari, o lectură reconfortantă pe acordurile în surdină ale unui pian de departe, tu adormi. Somn adânc, adesea cu vise vii, dinamice.
Si culmea e că, deși ești în acest scenariu de mai bine de 14 zile, nu te-ai plictisit o secundă!
Și cum astăzi e ziua de MTB (mountain trail bike) de 60 de km cu coechipiera ta.
Vivat carantina!
Mi-ai trimis traducerea articolului inițial publicat de Pascal Bruckner în Le Figaro și intitulat “Nous voilà contraints de faire de notre réclusion un art de vivre”.
Adaug eu, când te gândești că în marea lor majoritate, acești bebeluși se vor naște cam peste 9 luni, deci pe la sfârșitul lui decembrie, toți Capricorni, ca tine…
Îți răspundeam, în spiritul articolului în VO:
“Je garderais bien la chambre avec toi. Champagne, fraises et beaucoup d’amour.”
Da, mi-a plăcut articolul, eu am șansa reveriei fecunde, mă simt aristocrată.
Scriu. Scriu frumos. Ascult multă muzică.
Și noaptea, mintea mea face dragoste cu tine. Și carantina este dintr-odată mult mai plăcută.
Povesteam cum ieri, noi am făcut totul pe dos.
Am mâncat cina (pâtes aux crevettes sauce crème) la 11h dimineața, în loc de mic dejun.
Apoi, o salată mare la prânzul luat târziu și mic dejun (gaufres faites maison) la cină.
Nostim, puștimea s-a distrat copios.
Mă bucuram să aflu că ești bine.
Fericit. Încântat…
Și mai ales că nu îți lipsește munca, e perfect, nu?
„Pour le mieux dans le meilleur des mondes.”
Între noi adevărul, always.
De ce nu te cred?
Nu știu…
Aș vrea, dar nu reușesc.
Amalia

Ceva de comentat?