– Nu e din vina mea, e din cauza Ramonei, Tovarășul Diriginte…
Ea mi-a zis că v-a văzut recent, perfect neschimbat.
Și o cred, pentru că la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului, când ați strigat catalogul ăla, chiar mi-a stat un pic inima. Dar nu de teama că mă treceți la tablă și iar habar nu am… ce și cum cu verbele alea englezești, conjugate pe ghicite, sau pe sărite, precum un pomelnic (ne)învățat pe de rost.
Nu, de data asta, de emoție. Sincer.
Dar uitați că au mai trecut repejor încă 10 ani deodată. Ar veni “10 ani deodată la pachet” că nu îndrăznesc să spun “la ofertă”… Eu știu că “less is more” dar parcă nu se potrivește bine în acest caz.
Cineva, nu pârăsc chiar și dacă îmi scădeți iar nota la purtare, cum am pățit într-a XI-a, a spus… că sunteți așa de… Well, că arătați foarte bine, parcă îmbălsămat de fericire, evident… așa de tânăr și de verde, că o să ne îngropați pe toți. Eu nu dau atenție gurilor rele și/sau invidioase, deloc…
Dar, parcă aș da un acatist ceva la vreo mănăstire, să se termine odată cu pandemia asta, ca să putem organiza faimoasa întâlnire de 30 de ani de la terminarea liceului.
Nu de alta, dar iar îmbătrânim în salturi și dacă mai așteptăm încă 10 ani, chiar nu ne mai amintim toate întâmplările…
Spre exemplu, când ne înghesuiam cu toții într-un autobuz care mergea ca nebunul pe șosele desfundate. Iar cei din spate săreau de pe scaune, de dădeau cu capul de tavan. Și râdeau cu lacrimi, nu se știa prea bine dacă de durere sau de fericire.
Mergeam la cules ardei. Era organizat toamna, cam pe vremea asta. Timp de aproape o lună după începerea școlii.
Când le povestesc copiilor mei (nu vă spun ce fețe au făcut când le-am spus că noi nu aveam nici Internet, nici Iphone…) se uită cu invidie la mine. Gen:
– Dar voi vă distrați pe cinste acolo, la școală în România. Ce noroc aveați, ce școală mișto!
Asta zic ei acum, aici, la Bruxelles.
Că atunci, acolo… noi nu eram chiar așa convinși că Universul ne iubește sincer. Noi habar nu aveam ce noroc aveam. Orice-ar fi, nu am să uit nicicând, până la adânci bătrâneți, cum eram temeinic verificați, la sfârșitul zilei, să nu cumva să fi luat cu noi, din prietenie pură, câțiva ardei mai dolofani.
Dvs stăteați la ușa autobuzului și – evident, spre binele nostru – rând pe rând, desfăceam care gențile, care rucsacele, și arătam cu cinste că nici un ardei ilicit nu ceruse azil înăuntru.
Dar… un coleg mai șmecher, nu-l numesc, se știe singur, v-a întrebat:
– Tov Diriginte, dar se poate verifica și geanta dvs?
Mândru și încrezător în valorile tricolore, ați vrut să ne dați o lecție pe/de cinste… Odată desfăcută geanta, a sărit din ea ditamai broscoiul.
Oaaac!
Speriat de acest UTC-ist fofilat, care nu era pe lista celor ce aveau dreptul să urce în autobuz, ați scăpat geanta din mână și s-au rostogolit, falnic și nepăsător, câțiva ardei mai durdulii.
Culeși cu răbdare de-a lungul întregii zile. Aleși! Pitiți tainic, încă mă întreb și acum, cum de s-a putut așa ceva?
Ca și Diriginte, bravo! ați reacționat foarte demn.
– Nu sunt ai mei!
Declarație oficială, cu atitudine pe măsură, precum un Om de Stat. Vă rog observați că eu chiar nu adaug, cum ar face alții “degeaba”.
Stofă de leader, clar. Eu știu că dvs aveți o reputație de întreținut, o imagine de marcă de perpetuat, o atitudine de menținut flegmatic – precum britanicii – în orice circumstanță. Dealtfel, eu afirm că dvs ar trebui să primiți cetățenie britanică Honoris Causa.
Dar uneori, mă gândesc… fiindcă au trecut așa de mulți ani, și fiindcă acum avem și noi, în sfârșit – doar unii, nu toți – maturitatea emoțională necesară și având în vedere că noi chiar ne-am dat silința to make you proud… Numai de câte ori am venit să vă colindăm, spre exemplu… Vă zic eu, pe puțin de 4 ori!
Spuneam… poate n-ar fi rău ca la viitoarea noastră întâlnire, indiferent când o fi ea, să ne povestiți ex catedra amintirile dvs din liceu despre noi…
Ca o lecție de viață predată târziu, dar așa, din suflet. Fără cretă, fără catalog și fără ieșit la tablă. Doar cu emoții forte, pentru fapte de-acum prescrise de 30 de ani.
Amalia