Vă spuneam eu că revin cu detalii despre acei oameni aidoma nouă, dar care și-au terminat viețile în mod excepțional de stupid, când stai să te gândești…
Dar, înainte de asta, voiam să vă arăt mesajul zilei… un răspuns clar la o întrebare pe care am pus-o aseară cu voce tare, înainte să adorm, referitor la podcast…
“Know that you can”
Se dépasser en toute confiance.
Inutil să precizez că e vorba despre o publicitate… 1000 de puncte celui care ghicește, tocmai pentru că a citit cu atenție postarea precedentă*…
Axa și cu asta am spus tot. Deodorant sau asigurări, tot una.
Mă uitam la o babetă care încerca să traverseze aiurea ditamai Chaussée de Waterloo, cu trafic intens din ambele sensuri, văzând-o cât de neajutorată era, șontâc-șontâc…
Educația pe care am primit-o și de care încă nu m-am eliberat, mă tot împingea de la spate să mă duc și să încerc să opresc traficul, să fac ceva, pentru a o ajuta să traverseze…
Până când, mergând agale-agale cu ochii pe b(utelie)abetă, mi-am dat un cap zdravăn de un stâlp, de-am văzut stele verzi, fix ca Tom și Jerry, în desene animate!
Ca să nu mai pomenesc de toți oamenii din mașini, deodată opriți în trafic din cauza babetei, și care au văzut scena, sigur… plină de intenții bune și curate, dar atât de idioate.
L’enfer est pavé de bonnes intentions.
Când mi-au mai trecut steluțele în jurul creierului lipsă, am mângâiat frumos stâlpul, îndemnându-l cu drăgălășenie: “așezat, calm, așezat, nu mișca!”
După care am zărit imediat mesajul zilei, deci mi-a fost mult mai bine.
Da, am un cucui.
Nu, încă nu e albastru și nici nu va fi, că am pus gheață direct, imediat după ce mi-am făcut acasă un Mojito Royal, ca să îmi revin un pic dintr-atâtea aventuri deodată, într-o singură amiază.
Forrest Gump. Life. Box. Chocolates. You never know…
E drept că Domnul-bine din acea Ferrari galbenă… mai-mai că s-ar fi dat jos din mașină să se asigure că sunt și eu bine.
Am văzut, printre steluțele verzulii, în privirea lui albastră că stătea oarecum cu grijă. Sigur avea și el educație de care încă nu se eliberase pe deplin…
Măcar nu l-a pufnit râsul…
Dar cum apoi am mângâiat drăgăstos stâlpul… probabil și-a zis în sinea lui “she’s fine, more than fine”.
She’s just crazy.
Ca să revin la cele două vieți ce m-au răscolit.
Nu vreau să vă prezint versiunea siropoasă, nu de alta dar plângeți și voi cu năduf pe viața asta… și fără să fi făcut deloc cunoștință cu stâlpul.
Un domn italian, coleg de-al nostru…
Operație dificilă pe cord (mega-pontaj), scapă cu bine, se întremează.
Îl prinde Covidul din urmă, e internat la terapie intensivă, scapă cu bine, recuperează.
Merge acasă și hotărăște să fie foarte prudent și să stea în perfectă izolare, că așa era atunci.
Singurul contact cu exteriorul e persoana care îi face cumpărături și i le livrează la domiciliu, în fața ușii.
Iese pe balcon ca să îi strige că mai trebuie adăugat „nu știu ce” pe lista de cumpărături.
Se ține de balustrada care cedează, precum balconul cu totul, cade de la etajul X și moare instant.
O doamnă curajoasă, care află că are cancer, nu mai știu de care, dar afurisit.
Se luptă, se zbate, se agață de viață cu dinții. Învinge…
Check de rutină după un an, în care i se anunță un alt cancer, de astă dată mortal.
Se luptă, se agață de viață cu dinții, și… în mod neașteptat și miraculos, învinge iar.
Primește rezultatele care confirmă, fără umbră de îndoială, că s-a vindecat.
Și moare instant, la doar câteva zile după, într-un teribil accident de mașină.
Concluzia: nu vă mai stresați aiurea, din absolut orice.
Mesaj adresat mai ales celor cărora le trebuie neapărat o asigurare (Axa?) pe viață full-risks*…
Fiți și voi mai filozof-fataliști.
Vedeți-vă de viața voastră liniștiți, pentru că oricum… Universul are grijă.
Ca în proverbul…
Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus.
Precum cucuiul meu!
Amalia
PS: când e cu steluță, dai click și mai afli una-alta… Atenție totuși la stâlpi, că sunt răi…