Dimineața aceasta mă doare Cerul e prea albastru și e mult prea mult soare. Amintirea de tine e plină de regrete, și e grea, ca un pumn în piept, îndesat…
La tine în brațe, pe vremuri, o cetate era. Și asediul său îmi doream să dureze etern, fiindcă doar la tine în brațe soarele răsărea. În vuiet metalic de tren,…
Pe vârfuri pășesc, în miez de lună plină, Printre sentimente apuse mă strecor. Ierburi de vrăji rup, de la rădăcină, Și presar, alene, grăunțe de dor. În echilibru fragil, o…
În tăcerea de tine, ca-ntr-o vizuină aș vrea să mă strecor De iarnă să mă ascund, să-nchid ochii știind că mi-e dor și mi-e frig, zgribulită să mă strâng în…
Te-am pierdut. Acesta e sentimentul care mă chinuie. Mă așez pe tăcute la masă cu el. Îl privesc frontal pe-ndelete, la rece. Bătăi de inimă se înghesuie, iar eu inspir…
Octombrie pleacă. Noi ne luăm rămas bun. Frunze-aurii și sclipiri de lumină se ascund sub torente și valuri târzii de frig și de ploaie, ce urmează să vină. Noiembrie ne…
De tine mi-e dor și tac, Fiindcă tu ești departe și taci. Iar tăcerea aceasta cu luciu de lac ne înșeală și ne minte, stângaci. După tine tânjesc, și tac,…
Cu inima ghemotoc, fără regrete, îmi scrii că-ți lipsesc. Încă. Între noi, adevărul. Și Toamna. Cu inima ghemotoc, fără subiect și predicat, îți răspund. Încă. Adevărul dintre noi aduce Toamna,…